Hamas a început să PREDEA Crucii Roşii ostatici israelieni. Imagini emoționante: ”Mama s-a întors!”
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a început să predea Crucii Roşii ostatici israelieni, declară o sursă din cadrul Hamas şi o sursă israeliană pentru CNN.
Hamasul urmează să elibereze 13 ostatici – şi nu 14 cum anunţa sâmbătă dimineaţa -, în schimbul eliberării a 39 de deţinuţi palestinieni şi nu 42 -, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt ar armatei israeliene la postul francez BFMTV.
Momente emoţionante au avut loc în timp ce copii ostatici eliberaţi de Hamas în cadrul unui acord cu Israelul s-au reunit cu familiile lor, vineri, relatează CNN.
Centrul Medical pentru Copii Schneider a publicat o înregistrare video în care Ohad Munder, în vârstă de nouă ani, fuge către tatăl său, Avi Zichri, şi se îmbrăţişează. El a fost eliberat împreună cu bunica sa, Ruth, şi cu mama sa, Keren.
Altă femeie eliberată, Margalit Moses, apare zâmbind într-o imagine postată pe Facebook de către familia sa.
”Mama s-a întors!”, scria vineri pe Facebook Yair Moses.
În altă înregistrare video postată de centru apare Yoni Asher care-şi îmbrăşează soţia, Doran, şi pe cele două fiice mici, Aviv şi Raz.
Yoni îşi întreabă fiicele, în ebraică, ”V-a fost dor de mine? V-aţi gândit la tati? Aviv te-ai gândit la tati? da? Ai gândit lucruri frumoase depre mine, da? Ce a spus mami despre mine?”.
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Arhiva Gândul