Harris îl provoacă pe Trump la o dezbatere televizată la CNN, înainte de alegerile din 5 noiembrie
Cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din SUA, candidata democrată Kamala Harris l-a provocat pe rivalul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată pe 23 octombrie, organizată de CNN.
Echipa ei de campanie a anunțat, într-un comunicat, că: „Vicepreședinta Harris este gata să-l înfrunte din nou pe Donald Trump pe scenă”, relatează Reuters.
Staff-ul Kamalei Harris a informat că a primit o invitație de la CNN pentru a participa la o dezbatere pe 23 octombrie.
„Donald Trump nu ar trebui să aibă nicio problemă în a fi de acord cu această dezbatere. Este acelaşi format şi organizare ca dezbaterea CNN la care a participat şi a spus că a câştigat-o în iunie, când i-a lăudat pe moderatori, regulile CNN şi ratingurile”, a declarat Jen O’Malley Dillon, şefa echipei de campanie a Kamalei Harris
Până acum, fostul președinte republican a negat posibilitatea de a se confrunta din nou cu concurentul său democrată înainte de alegerile din 5 noiembrie.
Echipa lui Donald Trump nu a răspuns imediat la întrebările AFP cu privire la posibilitatea ca acesta să accepte în cele din urmă să participe la o nouă dezbatere televizată.
„Nu va exista o a treia dezbatere”, a declarat candidatul republican la mijlocul lunii septembrie, luând în considerare dezbaterea sa televizată din iunie cu președintele Joe Biden, care era încă candidat la Casa Albă, și dezbaterea sa cu vicepreședinta Kamala Harris.