Prima pagină » Actualitate » HOPE RUN for Charity, organizat de Corpul Național al Polițiștilor: ”Evenimentul a luat naștere din dorința de a ajuta colegii aflați în impas”

HOPE RUN for Charity, organizat de Corpul Național al Polițiștilor: ”Evenimentul a luat naștere din dorința de a ajuta colegii aflați în impas”

HOPE RUN for Charity, organizat de Corpul Național al Polițiștilor: ”Evenimentul a luat naștere din dorința de a ajuta colegii aflați în impas”

HOPE RUN este un eveniment de alergare caritabilă, organizat de Corpul Național al Polițiștilor, care are ca scop sprijinirea polițiștilor din toată țara care se află în situații dificile, din dorința de a-i ajuta sau a le salva viața. Evenimentul – care se va desfășura pe data de 22 mai, în Parcul Regele Mihai I – va reuni sportivi, pasionați de alergare și familii care să își petreacă un altfel de weekend, energic și activ împreună.

În cadrul evenimentului vor fi activități creative și recreative pentru toți participanții, iar traseul va fi unul inedit cu puncte energice de încurajare.

”Indiferent de uniforma pe care o purtăm, ne putem alinia la start, alături de sportivi, familii, copii și persoane publice. Totodată, dorim să transmitem și faptul că polițiștii, alături de jandarmi și de structurile Ministerului Afacerilor Interne, sunt uniți și promovează împreună profesia prin pregătirea profesională și fizică. Evenimentul a luat naștere din dorința de a ajuta colegii aflați în impas, afectați de un diagnostic medical grav, care nu pot face față costurilor mari ale tratamentelor”, transmit organizatorii, iar înscrierile online se pot face AICI.

Trei povești de viață emoționante

Ioana, diagnosticată cu o tumoare în spatele ochiului, foarte aproape de creier, a primit această veste în urma unei banale dureri de cap, după o investigație amănunțită. Singurii medici care au răspuns pozitiv pentru a începe un tratament au fost cei din Italia, unde se află din aprilie până în octombrie. Timp de 6 luni, urmează 2 terapii, protonoterapia și radioterapia. Acum 2 săptămâni, în urma unui RMN, au apărut și primele vești bune, cum că tumoarea a mai scăzut, iar doctorii speră să îi poată salva ochiul.

Andreea, o fetiță de doar 7 ani, care a avut un diagnostic la naștere cu probleme la inimă, fiind operată de DSV (defect septal ventricular) și DSA (defect septal atrial) acum 4 ani, în luna septembrie a anului 2021 a dezvoltat un episod de pericardită și alergii severe care i-au pus viața în pericol. De atunci și până în prezent, Andreea a fost internată de 10 ori, fără a se descoperi cauza. Săptămâna trecută, Andreea a reușit să ajungă în Turcia pentru investigații amănunțite, dar încă se așteaptă interpretarea analizelor.

La Matei, povestea a început în momentul în care părinții săi au identificat întârzieri în dezvoltarea sa. Micuțul polițistului de la Brigada Rutieră, în vârstă de 2 ani și 8 luni, a fost diagnosticat cu tulburări din spectrul autist și a început o terapie comportamentală divizată în 5 categorii și anume: socializare, limbaj, autoservire, comportament cognitiv și comportament motor. Din februarie și până în prezent s-au înregistrat rezultate considerabile: Matei cunoaște părțile corpului, numește culorile, aduce mingea la cerere, cunoaște cifrele de la 1 la 20, numește fructele și animalele și se poate descurca sigur să mănânce și să bea apă.

”Pentru fiecare dintre ei demersurile de diagnosticare și tratamentul în sine depășesc cu mult bugetul familiei, iar prin acest eveniment de alergare încercăm să dăm sens acțiunilor noastre cu impact pozitiv”

Organizatorii HOPE RUN for Charity

O zi de duminică energică și activă

  • Cursa 7KM: Start Parc Regele Mihai I – Piața Charles de Gaulle – dreapta Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – dreapta Bd. Kiseleff Piața Presei – retur Beraria H – Arcul de Triumf – Piața Victoriei – retur Bd. Kiseleff – dreapta Bd. Constantin Prezan – stânga Parcul Regele Mihai I – Sosire
  • Cursa 1.5KM: Start Parc Regele Mihai I – Piața Charles de Gaulle – dreapta Bd. Constantin Prezan – Arcul de Triumf – retur Bd. Constantin Prezan – stânga Parcul Regele Mihai I – Sosire

”După cum vă spuneam, pe 22 mai 2022, vom avea parte de o zi de duminică energică și activă, pe un traseu inedit, unde regăsim o parte din atracțiile Bucurestiului. Începând cu ora 10:00 se va desfășura cursa de 7 km, unde pot participa persoane cu vârsta de peste 14 ani, cu următorul traseu: Startul în Parcul Regele Mihai I – Fântâna Modura, dreapta pe Bd. C. Prezan, dreapta pe Șos. Kiseleff până înainte de rondul de la Piața Presei, cu retur spre Arcul de Triumf până la Muzeul Antipa – retur pe Șos. Kiseleff, dreapta pe Bd. C. Prezan cu sosire la Fântâna Modura în Parcul Regele Mihai I.

Iar pentru cei mici însosiți de părinți, vom avea o cursă de 1.5 km cu STARTUL din Parcul Regele Mihai I – Fântâna Modura, dreapta pe Bd. C. Prezan până la Arcul de Triumf cu retur pe același traseu la SOSIRE. Categoriile la cursa de 1.5 km sunt 0-13 ani, unde la cei 0-5 ani vor fi obligatoriu însoțiți de părinți”, au mai anunțat organizatorii HOPE RUN for Charity.

Înscrieri online se pot face AICI, iar pe data de 21 mai – între orele 10:00 – 20:00 – se pot face și înscrieri fizice la sediul Brigăzii Rutiere (Str. Logofătul Udriștei, 9-15).

”Pe data de 22 mai, în Parcul Regele Mihai I – pe lângă cursa de alergare – vor fi și activități ale structurilor poliției, partenerilor și sponsorilor evenimentului, cum ar fi: Educație Rutieră, Prevenirea Criminalității, simulatorul auto de impact al Fundației Siguranță Auto, zona de relaxare și diverse jocuri pentru copii”, mai transmit organizatorii acestui eveniment caritabil.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și