Horia Colibășanu și colegii de expediție, surprinși de o avalanșă la 6.800 de metri, pe vârful Dhaulagiri, în timp ce erau în cort
Alpinistul român Horia Colibășanu și colegii lui de expediție pe Vârful Dhaulagiri, respectiv Marius Gane și Peter Hámor, au fost surprinși de o avalanșă în timp ce se aflau la altitudinea de 6.800 de metri. Cei trei au reușit să se salveze tăind cortul în care se aflau și adăpostindu-se peste noapte într-o grotă.
Horia Colibăşanu, Marius Gane, sportiv de român de performanţă şi alpinist de mare altitudine, și alpinistul slovac Peter Hámor, cel care „a cucerit” cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, se aflau în cort, odihnindu-se, în momentul în care s-a declanșat o avanlanșă la altitudinea de 6.800 de metri.
Cei trei alpiniști au revenit la Tabăra de Bază
Veștile despre starea celor trei au fost anunțate pe pagina de Facebook a lui Horia Colibășanu. Alpiniștii se vor reîntoarce la bază și acolo vor decide dacă vor continuă să urce sau nu.
„Avem veşti din expediţie şi din păcate nu sunt cele pe care le aşteptam cu toţi. Noaptea trecută, la 6.800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanşă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpinişti şi i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiţi să taie cortul cu briceagul pentru a ieşi.
Peter şi Horia au ieşit primii. Marius a mai întârziat pentru că nu şi-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă. Din fericire, au reuşit să îşi găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopţii şi să ajungă în siguranţă în Tabăra 1.
Horia a transmis de acolo că toţi trei sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază. În funcţie de vreme şi de celelalte condiţii vor hotărî în zilele următoare dacă reiau ascensiunea”, potrivit sursei citate.
Horia Colibăşanu, de profesie medic stomatolog, este sportiv de performanță, fiind alpinist de mare altitudine, și a reușit „să cucerească” 8 vârfuri de peste 8.000 de metru. Acesta, alături de Marius Gane și Peter Hámor, au pornit într-o expediție pe Dhaulagiri pentru a continua un proiect început în 2019 – acela de a descide o nouă rută spre vâful cu același nume, care are 8.167 de metri.
Cei trei alpiniști reușiseră să treacă de Tabăra 2, la care ajunseseră după ce „au urcat dintr-una 1400 de metri”. Însă, din cauza avalanșei, au fost nevoiți să se întoarcă la Tabăra de Bază.