Horia Constantinescu, după ce ANPC a dat iama în stațiile OMV: „Am procedat corect sancționându-i sau este un nou abuz al meu?”
După ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat, luni, 11 martie, un adevărat desant în stațiile OMV Petrom, șeful ANPC, Horia Constantinescu, a pus o întrebare pe Facebook – „Am procedat corect sancționându-i sau este un nou abuz al meu și al autorității?”.
„De prin stațiile OMV adunate. Lecție de ordine și curățenie predată de cea mai mare companie austriacă din România! Pot fi dați exemplu, dar negativ!
Am procedat corect sancționându-i sau este un nou abuz al meu și al autorității?
P.S: Ora am pus-o, dar poza cu mine nu o pot asocia cu aceste imagini!”, a scris pe Facebook Horia Constantinescu.
Anunțul conducerii OMV Petrom
Staţiile OMV Petrom a căror activitate a fost oprită temporar în urma controalelor ANPC vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condiţiilor solicitate, precizează reprezentanţii companiei.
„La începutul acestei săptămâni, ANPC a declanşat controale în reţeaua noastră de staţii din România, cu peste 200 de controale într-o singură zi. Acestea au vizat în principal produsele comercializate în magazinele din staţii, starea mobilierului, curăţenia etc.
În urma controalelor, au fost evidenţiate o serie de deficienţe cum ar fi: gheaţă în frigidere, praf pe unele rafturi, prezenţa cristalelor de zahăr în miere, eticheta incorectă pe baxul de zahăr etc.
Deşi controalele au vizat, în principal, zona de magazine, ANPC a decis oprirea temporară a întregii activităţi în 11 staţii de distribuţie. Staţiile vor fi redeschise imediat după îndeplinirea tuturor condiţiilor solicitate de ANPC. În prezent au fost redeschise 3 dintre acestea”, a anunțat conducerea OMV Petrom.
În ceea ce priveşte pompele, reprezentanţii companiei au menţionat că acestea sunt verificate şi avizate periodic de către autoritatea de stat cu atribuţii în verificarea şi autorizarea metrologică a pompelor de carburant, respectiv Biroul Român de Metrologie Legală (BRML).
„Până la acest moment nu au fost identificate abateri peste norma impusă de legislaţia specifică”, au punctat aceştia.
ANPC, desant în stațiile OMV
Reamintim că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat luni o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare în staţiile de carburant din reţeaua OMV Petrom.
În urma verificărilor, s-a dispus închiderea temporară a 11 staţii OMV, iar pentru una dintre staţii propunerea vizează o perioadă de şase luni. În total, au fost verificate 197 de staţii.
Principalele abateri constatate au fost:
- lipsa etichetelor de preţ ale produselor de la raft;
- folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu insecte moarte;
- acumulări de praf, impurităţi şi gheaţă;
- utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură şi rugină sau murdare;
- folosirea unor manometre fără verificare metrologică;
- comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare;
- folosirea unor maşini de gheaţă neigienizate, scoase din uz;
- nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător;
- neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel perceput la casa de marcat;,
- comercializarea unor produse cu data limită de consum depăşită;
- comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoţite de data deschiderii;
- comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-au prezentat fişe de producţie;
- comercializarea unor jucării care nu erau însoţite de informaţii privind elementele de identificare, vârsta utilizatorilor sau avertismente legate de utilizare;
- comercializarea unor echipamente electrice pentru care nu era afişată taxa de timbru verde;
- utilizarea unor echipamente de gătire neigienizate sau cu un grad avansat de uzură;
- folosirea unor ceşti neigienizate, cu urme de produs;
- utilizarea unor produse cu stare termică schimbată;
- folosirea unor ustensile neprofesionale în bucătărie şi a unor coşuri de gunoi fără capac.
Amenzi de 340.000 de lei
Pentru neregulile constatate au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de peste 340.000 lei.
„Această acţiune amplă are în vedere dorinţa noastră permanentă de a învăţa de la cei mai buni. Aşa cum am văzut în ultima perioadă, mai multe state europene ne atrag atenţia că nu suntem încă pregătiţi să accedem la toate sistemele lor.
În urma acţiunii, ne dăm seama că nici operatorii lor economici de marcă nu sunt pregătiţi pentru ţara noastră, aşa cum ne aşteptam.
Să ridice piatra cel fără de păcat spune religia creştină.
Le oferim acest studiu de caz pentru a ne ajuta prin a ne spune dacă lor le plac imaginile realizate în cadrul acţiunii”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
CITEȘTE ȘI: