Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Horoscop 20 octombrie 2022. Balanțele au nevoie de susținerea familiei

VIDEO | Horoscop 20 octombrie 2022. Balanțele au nevoie de susținerea familiei

Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 20 octombrie 2022, urmărind horoscopul zilei, valabil pentru nativii și ascendenții din toate zodiile.

Berbec

Deși ai în plan să te relaxezi și să te bucuri de un hobby pe care-l ai, ești un pic indecis dacă să te mai duci sau nu. O conversație cu cineva apropriat te poate susține în a lua decizia potrivită ție. Pe după-amiază începi să te gândești la anumite chestiuni mai practice și de natură organizatorică. Pe plan profesional, poți fi ușor forțat să te adaptezi la nevoile și cerințele unui șef sau la respectarea unor norme sociale obligatorii.

Taur

Ești pe final cu anumite chestiuni organizatorice care te-au suprasolicitat, dar pe care le-ai dus la bun sfârșit, așa cum ți-ai dorit. Mai sunt chestiuni de făcut, dar te gândești la ce ar fi mai bine pentru tine în acest moment ca și recompensă, fapt care te va determina să-ți acorzi câteva momente de relaxare în a două parte a zilei.

Gemeni

Chiar dacă nu ți-ai clarificat toate nelămuririle pe care le aveai vis-a-vis de o situație profesională, cauți să vezi partea bună a lucrurilor și să te orientezi către acele activități sau relații care te detensionează și te mobilizează în același timp. Pe după amiază s-ar putea să simți nevoia de un pic mai multă odihnă și chiar de a petrece timpul cu familia sau cu cineva apropiat ție.

Rac

În ciuda mediului tensionat din ultimele zile și a unor discuții care te-au sensibilizat, cauți să vezi ce este mai important pentru tine și care sunt oamenii pe care te poți baza cu adevărat. Pe după-amiază realizezi că mai ai chestiuni de rezolvat, telefoane de dat, poate nu atât de urgențe ca cele de până acum, dar care totuși așteaptă.

Leu

În prima parte a zilei, încă mai ții legătura cu un anumit prieten cu care îți face plăcere să comunici, întrucât simți că sunteți pe aceeași lungime de undă și că te susține de fiecare dacă când este nevoie. Anumite tensiuni încă persistă în mediul profesional, dar te decizi să adopți o variantă mai practică și să vezi ce este mai important pentru tine.

Fecioară

Analizele și introspecțiile ultimelor două zile, chiar dacă nu au fost cele mai ușoare de digerat, te-au ajutat să conștientizezi lucruri importante pentru ține și cum să faci progrese în direcția pe care ți-o dorești. Pe după-amiază, odată cu intrarea lunii în propriul tău semn, ești hotărât să pui în practică o parte din lucrurile la care ai reflectat până acum.

Balanță

Chiar dacă simți că în ciuda eforturilor și a schimbărilor pe care le-ai făcut, tot nu primești susținerea de care ai nevoie din partea cuiva din familie, te decizi să investești mai mult timp și efort în direcția acelor oameni care cred cu adevărat în tine sau acelor activități care duc la creșterea și evoluția ta. Pe seară s-ar putea să te simți ușor obosit și chiar dacă ar mai fi lucruri de făcut, îți iei timp pentru tine să-ți reîncarci bateriile.

Scorpion

Ești dornic de mai multă libertate și intercatiune cu oameni sau medii care să se potrivească cu obiectivele și aspirațiile tale. O discuție mai de suflet cu cineva apropiat ție și în care ai totală încredere te poate ajuta să capeți alte perspective. Pe seară realizezi că, deși sunt întotdeauna chestiuni de rezolvat, poți oricând să alegi să te mai și relaxezi făcând ceea ce îți place.

Săgetător

În ciuda problemelor inerente care există și a oamenilor care nu sunt tot timpul pe aceeași lungime cu noi, conștientizezi că cele mai importante realizări le-ai avut atunci când ai investit în ceea ce avea semnificație pentru tine. Ești motivat și inspirat în abordare și începi să iei în calcul cum să concretizezi mai exact anumite lucruri pe care le-ai tot gândit până acum și care să te ajute pe plan profesional.

Capricorn

Deși nu în totalitate mulțumit de cum au decurs lucrurile săptămâna aceasta, în plan profesional, cauți să te regrupezi și să vezi ce ai mai putea face pentru a utiliza la maximum resursele și avantajele pe care le ai deja. Pe seară te decizi să pui la cale un plan cât mai practic și mai concret despre cum să te dezvolți, astfel încât să fii sigur că nu omiți nici un fel de detaliu.

Vărsător

Pe măsură ce pui cap la cap anumite chestiuni și experiențe care te-au destabilizat ușor în ultimele zile, reușești să conștientizezi care este direcția în care vrei să mergi și care sunt principalele tale motivații. Pe seară încep să te preocupe anumite chestiuni și analize financiare care te ajută să evaluezi mai bine situația în care te găsești.

Pești

Anumite chestiuni îți sunt mai clare acum decât au fost înainte, iar anumite discuții cu cineva din familie te ajută să conștientizezi că ai suportul și susținerea necesară în a face schimbările pe care le consideri importante pentru tine. Pe seară, atenția ta este îndreptată spre celălalt, însă nu ești încă sigur de cum să abordezi situația astfel încât să fie bine.