Horoscop duminică, 18 decembrie 2022: Unii nativi vor avea parte de o zi în compania persoanei iubite sau făcând ceva ce le place

Publicat: 18 12. 2022, 06:00

This browser does not support the video element.

Berbec

Orice fel de activitate care îți lărgește orizontul cunoașterii este favorizată. Poate să fie o scurtă ieșire undeva, un workshop de dezvoltare personală sau participarea la un spectacol cu ocazia sărbătorilor. Dacă însă anumite lucruri nu decurg exact așa cum ți-ai dori, nu forța nimic, poate așa este mai bine.

Taur

Astăzi poți să ai mai multă grijă de tine și de ce este important pentru sănătatea propriului corp. Te poți răsfăța cu un masaj de relaxare sau cu un gen de terapie care să-ți detensioneze corpul și mintea. Un curs de yoga ar fi perfect pentru a te simți revitalizat. Evita să asculți știri care te-ar putea agita înainte de culcare.

Gemeni

O zi perfectă pentru a o petrece în compania persoanei iubite sau făcând ceva ce-ți place. Puteți merge împreună la un curs de dans sau puteți participa la un spectacol artistic. Dacă ai o latură creativă sau artistică te poți pune ușor în valoare prin talentul și abilitățile pe care le ai atâța timp cât nu lași emoțiile să te copleșească.

Rac

Ai o stare de pace și satisfacție interioară care te susțin în a-ți îndeplini tot ce ți-ai propus pentru ziua de astăzi. Chiar dacă simți că cel de lângă tine nu reușește să se conecteze mereu la nevoile tale și că mai sunt lucruri pe care ai vrea să le schimbi, ai totuși acea siguranță de sine care te ajută să depășești orice obstacol.

Leu

Interacțiunea cu ceilalți indiferent de natura ei decurge astăzi într-un mod favorabil. Ești diplomat, carismatic și știi cum să atragi atenția și aprecierea celorlalți. Dacă ești poet, scriitor sau ai un blog pe care postezi, poate să fie un moment bun pentru a împărtăși din propria experiență chiar dacă pot exista pe ici colo și persoane mai critice.

Fecioară

O zi practică și eficientă în care reușești să te organizezi foarte bine cu tot ce ți-ai propus să realizezi. Dacă simți nevoia să te răsfeți într-un anume fel după o săptămână încărcată, vei prefera compania unor oameni apropiați sau a unui ambient drăguț și familiar, chiar dacă poate partenerul de cuplu și-ar fi dorit altceva.

Balanță

Orice acțiune care presupune comunicare este favorizată și-ți oferă ocazia să te pui în valoare. Indiferent că porți o discuție cu cineva, studiezi ceva de interes pentru tine sau postezi ceva pe blogul tău personal, oricare dintre ele te ajută să te conectezi la comunitatea din care faci parte. Dacă sunt oameni care nu rezonează cu mesajul tău, păstrează-ți drumul și direcția.

Scorpion

Un schimb de idei cu cineva poate să ți se pară ușor deranjant mai ales dacă această persoană încearcă să te convingă de propriul ei adevăr însă ai puterea să treci cu vederea și să te focusezi pe ce este important pentru tine. Tinzi să analizezi anumite acțiuni sau sentimente trecute pentru a înțelege mai profund rolul și rostul lor în viața ta.

Săgetător

O zi perfectă pentru a interacționa cu acei prieteni sau acele grupuri cu care rezonezi întrucât simți că împărtășiți aceleași viziuni sau aspirații. În mijlocul lor personalitatea ta se dezvoltă într-un mod armonios. Poate nu agreezi chiar toate ideile grupului respectiv însă cu siguranță păstrezi ce ți se potrivește.

Capricorn

Oricât de mult ai dori să păstrezi unele aparențe și să adopți o atitudine diplomată, dacă sunt lucruri, idei sau oameni cu care pur și simplu nu ești de acord, va fi destul de greu să ascunzi acest lucru. Ești o persoană care ține foarte mult la principiile sale și exact acest lucru îți oferă încrederea și respectul de sine.

Vărsător

Încerci să păstrezi o abordare cât mai echilibrată și să demonstrezi mai multă flexibilitate decât de obicei pentru a mulțumi pe cei dragi. Acest lucru te poate face să participi la anumite activități care nu-ți plac în mod deosebit însă pe care le accepți acum pentru a face echipă cu ceilalți.

Pești

Faptul că nu agreezi anumite idei sau mentalități te face să alegi unele grupuri sau unii prieteni în detrimentul altora cu care rezonezi mai mult. Dacă ți-ai setat anumite obiective personale sau profesionale care să te pună mai bine în valoare, vei evalua cu multă atenție pașii de acțiune necesari pentru a le putea pune în practică.