Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 23 martie 2023, urmărind horoscopul zilei valabil pentru fiecare zodie. Vezi previziunile astrologului Virginia Olteanu!
O zi activă și dinamică pentru tine, atât fizic, cât și intelectual, însă cu emoții intense și situații provocatoare care te scot din zona de confort. Cu răbdare și o discernământ le poți depăși, chiar dacă va trebui poate să-ți revizuiești unele idei sau proiecte. Pluto intră în Vărsător, deci unele obiective pe termen lung sau relații de prietenie vor căpăta amploare.
Confruntarea cu o situație sau interacțiunea cu cineva scoate lucruri sensibile la suprafață, forțându-te să-ți aperi poziția cu fermitate. Este important să ai oameni de încredere în jurul tău cu care să poți lega relații sincere și durabile. Intrarea lui Pluto în Vărsător îți oferă șansa de a-ți transforma obiectivele și contribuția socio-profesională.
Deși unele obiective sunt foarte importante pentru tine, există oameni sau factori care nu par să te susțină, ci dimpotrivă. Nu-ți sunt validate sau apreciate convingerile sau abilitățile. Pe seară, devii din ce în ce mai gânditor, analizând în profunzime unele lucruri. Pluto intră în Vărsător, ajutându-te să-ți redefinești principiile și valorile după care te ghidezi.
Atitudinea autoritară și tranșantă a persoanei cu care colaborezi poate genera tensiuni. Este important să-ți păstrezi răbdarea și o abordare cât mai matură. Îndeplinirea unor dorințe depinde de acordul sau susținerea financiară a partenerului. Intrarea lui Pluto în Vărsător îți va oferi șansa să înțelegi mai profund valoarea unor asocieri personale sau financiare.
Ești determinat să-ți atingi unele obiective sau să-ți împlinești unele dorințe cu orice preț, însă obstacolele pot fi pe măsură. Dacă plănuiești să fii mai spontan cu unele planuri, studii sau în privința unei călătorii, unele responsabilități te pot ține pe loc. Intrarea lui Pluto în Vărsător îți oferă o nouă platformă de interacțiune cu partenerul și cu lumea în general.
Unele activități nu decurg în ritmul rapid pe care ți-l dorești, apar tot felul de complicații care nu depind de tine, însă susținerea unei persoane cu care colaborezi ajută sau un sfat primit din partea cuiva cu experiență. Pluto intră în Vărsător, oferindu-ți șansa să restructurezi o parte din obiceiurile privind sănătatea, rutina zilnică dar și modul în care lucrezi.
Îți propui să fii mai asertivă în exprimarea unor gânduri, convingeri sau chiar în modul de interacțiune, însă unele chestiuni personale te pot ține pe loc. Construiește-ți o strategie potrivită care să te susțină în orice situație. Pluto intră în Vărsător, deci modul în care îți manifești sentimentele, talentul sau creativitatea va căpăta amploare.
O zi mai practică cu tot felul de sarcini sau responsabilități de care va trebui să te ocupi pe cont propriu. Dacă cineva are o atitudine critică față de tine, ai destulă răbdare să clarifici lucrurile. Deși unele dorințe sunt foarte importante pentru tine, ceva sau cineva te ține pe loc. Pluto intră în Vărsător, oferindu-ți șansa să construiești o nouă fundație, atât interioară, cât și exterioară.
Deși poți avea în plan unele activități interactive, de relaxare sau divertisment, va trebui să ai un management al timpului riguros și eficient pentru a le putea îmbina cu restul sarcinilor. Ceva ce este important pentru tine poate să nu fie perceput la fel de celălalt. Intrarea lui Pluto în Vărsător te va stimula fizic și intelectual, amplificând curiozitatea și interesul în unele domenii.
Ești determinat să faci unele modificări în propriul cămin care implică evident și unele costuri, iar perspectivele tale financiare nu corespund cu cele ale partenerului. Totuși, pe seară, puteți ajunge la un compromis, cu răbdare și înțelegere. Intrarea lui Pluto în Vărsător îți oferă posibilitatea de a-ți redefini sistemul de valori, apreciind ce este cu adevărat valoros pentru tine.
Ești inspirat și motivat de unele idei sau convingeri pe care le ai, căutând să ți le exprimi cât mai deschis și asertiv, însă odată cu venirea serii începi să le privești dintr-o perspectivă mai practică și mai serioasă. Intrarea lui Pluto în propriul tău semn te încurajează să te reinventezi, redefinindu-ți identitatea, dorințele și nevoile.
Ești mai asertiv cu unele planuri sau obiective financiare, chiar și în privința unor achiziții, mai ales dacă tu consideri că te pun în valoare. Vei căuta totuși să-ți clarifici unele chestiuni cu o persoană cu mai multă experiență decât tine, deoarece ai unele dubii. Intrarea lui Pluto în Vărsător îți oferă posibilitatea să demarezi un veritabil proces de autocunoaștere.
Horoscop general 20 – 26 martie 2023:
Horoscop general luna martie 2023:
Urmăriți previziunile pentru anul 2023: