Horoscop lunar. Previziuni pentru luna mai 2021, care va activa puternic energia zodiei Gemeni
Horoscopul lunii mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna mai 2021 va activa puternic energia zodiei Gemeni, odată cu ingresul aici al lui Mercur, planeta comunicării, urmată de Venus, planeta iubirii, și de Soare, din 20 mai, atunci când, oficial se intră în sezonul lor.
Contextul astrologic ne face foarte comunicativi, deschiși noilor idei, receptivi la noi informații, la sfaturi și soluții și la construirea de strategii pentru atingerea obiectivelor avute, dat fiind că planetele fac conjuncție cu Nodul Nord Karmic, cel care arată direcție de moment, Sensul Vieții actual.
Totuși, după jumătatea lunii nu ar trebui să luăm decizii majore pentru că, din 30 mai, Mercur își va începe retrogradarea, și se va întoarce peste anumite grade, făcându-ne să ne vedem erorile de comunicare și raționament.
Pe data de 11 mai, avem o Lună Nouă în Taur, moment care marchează noi începuturi în viața fiecăruia, iar pe data de 26 mai avem o Lună Plină în Scorpion, însoțită de o Eclipsă de Lună, context care marchează un moment karmic ce poate aduce răsturnări de situație în viața noastră.
Pe de altă parte, Jupiter, Marele Benefic, al astrologiei va tranzita pentru o scurtă perioadă zodia sa secundară de domiciliu, Pești, aspect care va începe pe data de 14 mai și care ne va aduce o serie de oportunității și ocazii de progres.
Pe data de 23 mai, Saturn, Marele Învățător al astrologiei, va începe să retrogradeze prin Vărsător, reamintindu-ne că trebuie să fim altruiști, responsabili față de cei din jur și să schimbăm anumite strategii dacă ne dorim să ne remarcăm în societate sau în proiectele de grup în care suntem implicați.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Berbec
Dragoste
Cu atât de multe planete în sectorul comunicării, inclusiv cu Venus, guvernatoarea relațiilor tale, este imposibil să nu-ți faci noi prieteni. Este posibil, dacă ești singură, să observi cu alți ochi pe cineva din apropierea ta, poate un coleg, un fost coleg de școală, poate un vecin. În cuplu este o perioadă foarte bună pentru discuții cu partenerul de viață și pentru apropiere prin dialog și declarații de dragoste.
Carieră
Este o perioadă foarte bună pentru a învăța ceva nou, pentru a te înscrie la un curs sau pentru a preda, în cazul în care ai aceste abilități. Totodată, poți susține interviuri și discursuri publice, ședinte și examene cu succes, iar activitățile de PR/Marketinf și tot ce ține de comunicare, jurnalism se bucură de susținere.
Bani
Luna Nouă din mai se va forma chiar în sectorul tău financiar și-ți va aduce oportunități de a-ți îmbunătăți veniturile. Pe de altă parte, dat fiind că Mercur va retrograda în sectorul comunicării tale, de preferat ar fi, mai ales după jumătatea lunii, să nu te avânți în negocieri și semnarea de noi contracte.
Sănătate
Jupiter va activa zodia Pești, iar pentru tine acest tranzit este deosebit de benefic deoarece îți aduce ocazia creșterii spirituale și sanse mai mari de vindecare, atât a sufletului, cât și fizică. Totodată, este o perioadă foarte bună pentru reconectare la Divinitate și pentru practici spirituale, meditație, yoga, reiki. Eclipsa de Lună îți poate da peste cap o serie de crezuri și convingeri, dat fiind că se petrece în sectorul spiritualității.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Taur
Dragoste
Mercur, planeta care îți guvernează sectorul iubirii, va părăsi zodia ta și va intra în Gemeni, ipostază din care te va stimula să te pui mai mult în valoare și să atragi mai ușor noi pretendenți prin felul tău de a comunica. În plus, Jupiter, guvernatorul sectorului intim, în tranzitul său prin Pești te va susține să legi noi relații de prietenie, să-ți mărești cercul de prieteni și nu este exclus ca cineva astfel cunoscut să devină un potențial partener. Viața intimă va căpăta altă nuanță, de această dată mult mai spirituală.
Carieră
Este o perioadă în care te poți pune mai mult în valoare prin abilitățile tale, prin creativitate și te poți bucura de suport din partea prietenilor, a unor grupuri și organizații, cineva poate investi în ideile și talentele tale. Poți intra în noi proiecte sau, cel puțin, poți analiza varianta aceasta. Odată cu retrogradarea lui Saturn în sectorul carierei, s-ar putea ca planurile tale profesionale să fie încetinite pentru a reevalua corect situația în care te afli. Sunt posibile tensiuni cu superiorii și unii nativi vor fi obligați să-și refacă strategia de avansare și de atingere a unor țeluri.
Bani
Se anunță o lună foarte bună din punct de vedere financiar, dat fiind că Mercur, guvernatorul banilor, și Venus, planeta ta guvernatoare, intră în sectorul finanțelor. Șansele de a-și crește veniturile sunt foarte mari și ai ocazia să-ți monetizezi talentele, însă nu te culca pe o ureche și nu începe să faci cheltuieli nesăbuite, dat fiind că axa financiară va fi zguduită de Eclipsa de Lună și poate aduce răsturnări de situație, iar Mercur va retrograda aici.
Sănătate
Ai parte de o Lună Nouă frumos aspectată care se petrece chiar în zodia ta și care îți va aduce ocazia unor noi începuturi pe toate planurile. Poți profita de acest context pentru a face acele schimbări pe care ți le dorești de ceva vreme, fie că este vorba de alimentație, sport sau rutină zilnică.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Gemeni
Dragoste
Ai parte de un mănunchi de planete care-ți activează zodia în luna mai, începând cu Mercur, însăși planeta ta guvernatoare, apoi cu Venus, planeta care-ți guvernează iubirea, și culminând cu Soarele. Se anunță o perioadă favorabilă pentru nativii care sunt singuri pentru că se pot îndrăgosti și cel mai probabil pot începe chiar o relație cu cineva din anturaj, dar și pentru nativii care au relații de lungă durată pentru că pot avea parte de dialoguri importante, pot să-și facă planuri de viitor și pot discuta despre oficializarea relației. Însă, atenționarea majoră vine pentru Gemenii care sunt la începutul unei povești de iubire sau care au parte de tensiuni și conflicte cu partenerul de viață. Eclipsa de Lună se va petrece în sectorul relațiilor și căsătoriei și poate aduce o schimbare radicală, ceea ce se poate traduce printr-o ruptură bruscă.
Carieră
Te bucuri de o perioadă foarte bună în carieră, mai ales după stresul ultimelor luni. Jupiter, Marele Benefic, în tranzitul său prin Pești, îți va activa întocmai acest sector și-ți va aduce ocazia de a ți se recunoaște meritele, oportunități de afirmare și avansare. Poți primi o funcție, îți poți atinge niște obiective avute, iar dacă îți cauți un loc de muncă, acum te poți angaja. Jupiter fiind guvernator al relațiilor tale, poți semna noi colaborări, însă este posibil și să renunți la un contract care îți consuma doar energie și nu-ți oferea beneficii.
Bani
Din punct de vedere financiar s-ar putea să ai niște surprize în preajma zilei de 11 mai, atunci când Marte, planeta acțiunii, se întâlnește într-un sextil cu Uranus, planeta răsturnărilor de situație. Este un aspect de susținere care te stimulează să faci unele schimbări legatede modul în care-ți administrezi veniturile, însă asta nu înseamnă că nu poți cheltui mai mulți bani decât te-ai fi așteptat. Posibil ca surprizele neașteptate să implice și o sumă de bani din trecut, returnarea unei datorii sau o creștere salarială pe care ai tot așteptat-o.
Sănătate
Cu trei planete care-ți activează zodia nu ai motive să te îngrijorezi pentru starea ta de sănătate, mai ales că este vorba de guvernatorul tău, Mercur, care-ți aduce protecție, de Micul Benefic, Venus, și de Soarele, însuși energia și vitalitatea.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Rac
Dragoste
Dacă ești singur, profită până la jumătatea lunii de tranzitul Soarelui prin Taur pentru a ieși din casă și a cunoaște persoane noi. Posibil să fii atras de cineva din grupul de prieteni în preajma Lunii Noi. Pe de altă parte, pentru cei care formează un cuplu, retrogradarea lui Saturn, guvernatorul relațiilor și căsniciei, le poate aduce tensiuni legate de bani și viață intimă și este nevoie de o reevaluare a traiului în doi. Se pune problema cheltuielilor și a bugetului comun, dar și problema infidelității sau a lipsei de apetit sexual.
Carieră
Jupiter este planeta care-ți guverneză casa muncii, iar în tranzitul său prin zodia Pești îți poate aduce oportunități legate de străinătate, fie de un job în afara țării, fie legate de o companie cu capital străin. Totodată, poți profita de acest tranzit pentru a învăța ceva nou, pentru a te înscrie la un seminar și a căpăta noi abilități care să te ajute să faci pași în față la job. Va trebui să fii foarte atent la Eclipsa de Lună care se va petrece chiar în sectorul muncii tale (dar și al sănătății) pentru că poate aduce schimbări neașteptate în zona profesională acre te pun pe o nouă direcție.
Bani
Saturn va retrograda în sectorul financiar al banilor pe care-i deții sau care provin de la alții și-ți cere atenție mai multă la credite, bunuri materiale, taxe, impozite, moșteniri. Nu este o perioadă bună pentru împrumuturi, mai ales că pot surveni blocaje pe această direcție. Pe de altă parte, Luna Nouă poate aduce un proiect de grup sau un sprijin de la un prieten pentru a-ți crește veniturile, dat fiind că Soarele îți guvernează sectorul financiar și este implicat în lunație.
Sănătate
Nu se anunță cea mai bună perioadă, dat fiind că toate planetele care tranzitează Gemenii te stimulează la introspecție, la retragere și interiorizare. O serie de gânduri, frământări și amintiri se pot reactiva în această perioadă. În plus, Eclipsa de Lună o vei resimți destul de puternic, atât pentru că Luna îți este guvernatoare, cât și pentru că se petrece pe casa sănătății. Este posibil să iasă la suprafață probleme mai vechi sau să te confrunți cu niște afecțiuni noi care să te trimită la medic. Însă, ține cont că vindecarea poate veni și din zona spirituală pentru care vei dezvolta o atracție mai mare în această perioadă, sub auspiciile lui Jupiter în Pești.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Leu
Dragoste
În preajma Eclipsei de Lună, care se peterce în sectorul iubirii, s-ar putea să ai parte de surprize neașteptate în viața sentimentală. O relație nouă se poate încheia, iar în cuplu poate să apară o criză majoră. O serie de Lei pot avea tendința de a se întoarce în trecut și pot reactiva suferințe mai vechi, însă cu ocazia aceasta le pot depăși. Nu este exclus să iasă la suprafață secrete sau nativii să vadă cu alți ochi partenerul. Pe de altă parte, și Saturn va retrograda în sectorul relațiilor și îi va îndemna la o reevaluare a vieții în doi. Însă, nu totul este sumbru. Jupiter le aduce ocazia de a trăi pasional în intimitate și se pot folosi de acest context pentru a reaprinde pasiunea în cuplu. De evitat aventurile și relațiile ascunse, tabu. Cei singuri s-ar putea îndrăgosti brusc acum, însă contextul poate fi de natură karmică și totul se poate reduce la o simplă aventură pasională.
Carieră
Profită de tranzitul Soarelui prin sectorul carierei în prima parte a lunii mai pentru a te afirma profesional, pentru a face pașii doriți în atingerea unor obiective. Posibil chiar să obții o avansare. Pe de altă parte, pot veni șanse prin prieteni sau poți crește un proiect de grup, mai ales că nu este exclus ca cineva să te sponsorizeze. Cu Saturn retrograd poți reanaliza în amănunt un contract, o colaborare și nu este exclus să-ți scadă randamentul la locul de muncă sau să devii prea tipicar.
Bani
Marele Benefic îți activează sectorul financiar al banilor și bunurilor deținute împreună cu alții și poate aduce o creștere pasivă a veniturilor tale. Poate din dobânzi, economii, din vânzarea unor bunuri sau din investiții și asocieri cu alții. Însă, vor apărea și cheltuieli sau chiar pierderi din neatenție, de aceea nu ar trebui să faci speculații financiare. Economisirea banilor și evitarea cheltuielilor care nu sunt importante te potajuta să te bucuri de conturi frumoase.
Sănătate
Saturn, guvernatorul sănătății tale, va retrograda, perioadă în care îți cere să ai mai multă grijă la stilul de viață și la problemele de cuplu sau profesionale care te pot afecta emoțional. Este momentul să devii mai responsabil. În plus, este posibil să te simți fără vlagă în preajma Eclipsei de Lună, însă nu este nimic îngrijorător.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Fecioară
Dragoste
Jupiter va activa sectorul relațiilor tale în tranzitul său prin Pești și, cel puțin luna aceasta, te poți altepta la o îmbunătățire a vieții de cuplu. Important este să faci tot posibilul să faci progrese în relație. Există și șanse de a te muta împreună cu partenerul sau, cel puțin, discutați despre construirea unui cămin. Cel mai probabil, adevăratele beneficii ale lui Jupiter le vei vedea abia anul viitor.
Carieră
Odată ce Mercur, planeta ta guvernatoare, dar și a carierei, va intra în sectorul profesional, urmată fiind de Venus și Soare, șansele de a-ți atinge obiectivele sunt foarte mari. Te poți bucura de recunoașterea meritelor, poți primi o promovare, poți cunoaște persoane care te ajută în direcție dorită și nu este exclus să-ți descoperi adevăratul drum profesional. Pe de altă parte, Jupiter te poate ajuta în legarea de noi colaborări și noi contracte.
Bani
Venus este planeta care-ți guvernează finanțele, iar tranzitul său prin sectorul profesional îți va aduce, fără îndoială, și ocazia creșterii veniturilor, dat fiind întreg contextul astrologic care promite promovare.
Sănătate
Saturn va retrograda în sectorul sănătății tale și îți va cere o reevaluare a stării de sănătate, dar și a stilului de viață. Cu cât vei fi mai atent și mai responsabil, cu atât mai mult nu vei avea de ce să te temi. Fă în așa fel încât să te odihnești corespunzător și să acorzi timp relaxării. Posibil să apară simptome mai vechi sau să fii nevoit să te ocupi de o afecțiune căreia nu i-ai dat importanță.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Balanță
Dragoste
Saturn își va începe tranzitul retrograd prin sectorul iubirii tale și asta nu te avantajează deloc, mai ales dacă ești la începutul unei relații, pentru că apar tensiuni și chiar s-ar putea să o închei la un moment dat, în vară. Însă, nici dacă ești celibatar și în căutarea iubirii nu te va avantaja pentru că vei avea senzația că întâmpini numai obstacole, iar partenerii care vin acum, pot veni cu lecții mult prea dure pentru tine. De preferat ar fi ca perioada retrogradării lui Saturn, care va dura până pe 11 octombrie, să o folosești pentru reevaluări sentimentale, în special legate de modul în care îți oferi dragostea, iar acest sfat îl poți aplica indfiferent dacă ești singur sau într-o relație. Cei care sunt părinți pot avea tensiuni cu copiii.
Carieră
Jupiter, planeta marilor beneficii, intră în sectorul muncii tale și îți va aduce ocazia îmbunătățirii situației profesionale. Poți avea parte de oportunități de creștere, îți vei desfășura activitățile zilnice mult mai ușor și cu mai mult spor și nu ar strica să urmezi niște cursuri de calificare pentru că Jupiter va ieși rapid de aici, urmând să se întoarcă abia în decembrie, iartimp de un an de zile vei avea ocazia într-adevăr să te dezvolți profesional. Cei care-și caută un loc mai bun de muncă sau care caută un loc de muncă se pot angaja acum.
Bani
Luna Nouă s-ar putea să-ți aducă susținere financiară din partea altora, poate o sponsorizare, poate faci o investiție comună. Totodată, poți rezolva ceva ce ține de credite, taxe, impozite, procese, partaje, o moștenire sau poate returnezi o datorie.
Sănătate
Tot Jupiter va fi responsabil și pentru îmbunătățirea stării tale de sănătate. Marele Benefic îți va aduce ocazia să vindeci orice afecțiune ai avut, și susține remediile holistice, naturiste. Vei observa că din a doua umătate a lunii te vei simți mult mai bine, iar latura spirituală va conta în vindecarea emoțională.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Scorpion
Dragoste
Venus, planeta guvernatoare a relațiilor tale, va intra în sectorul intimității și-ți va activa pasiunea și libidoul, însă tot aici se vor afla și Mercur și, ulterior, Soarele, ceea ce poate aduce și o tendință de a fi prea suspicios cu partenerul, chiar gelos. Ai ocazia să duci relația pe un alt nivel și să te reconectezi cu partenerul, mai ales că te susține și tranzitul lui Jupiter prin Pești care-ți activează sectorul iubirii. Poți să-ți declari iubirea, iar dacă ești singur să începi o nouă poveste de dragoste.
Carieră
Cum Soarele îți guvernează cariera, momentul în care se unește cu Luna, deci Luna Nouă din Taur, care se formează în sectorul relațiilor, poate fi aducător de noi asocieri și noi contracte profesionale. Totodată, sunt nativi care-și schimbă direcția, se duc către afaceri personale sau revin din antreprenoriat la carte de muncă.
Bani
Este momentul să schimbi strategia de administrare a veniturilor sau modul în care-ți câștigi banii, și acest aspect ți-l cere Eclipsa de Lună care poate aduce unele schimbări bruște legate de veniturile tale, de salarizare. Pe de altă parte, nu te poți plânge dat fiind că în sectorul moștenirilor și al banilor pe care îi deții cu alții se află o aglomerare de planete, printre care și Venus, dar și Mercur, care este deosebit de puternic aici. Cumva, s-ar putea să faci bani din investiții, să câștigi din dobânzi sau din asocieri cu alții.
Sănătate
Nu este exclus ca luna aceasta, ca urmare a contextului astrologic, să dezvolți obsesii, dependențe, să te întorci la vicii și să te lași cuprins de angoase și temeri. Însă, ai tot sprijinul să te folosești de aceste tranzite pentru a renunța la tot ce este toxic în viața ta și ar trebui să o faci. Teama de a pierde ceva sau pe cineva îți poate dezechilibra starea emoțională.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Săgetător
Dragoste
Mercur, guvernatorul relațiilor tale, și Venus, planeta iubirii, intră în sectorul relațiilor și căsniciei, acolo unde vor fi urmate de Soare. Tot acest context astrologic te poate stimula să te preocupi mai mult de viața de cuplu, de dorințele partenerului, să faci tot posibilul ca lucrurile să meargă. Pentru cei singuri, contextul poate fi stimulant în cazul în care-și doresc să cucerească pe cineva. Totuși, trebuie să ții cont că Eclipsa de Lună se petrece în zodia ta, este de esență karmică, și poate aduce situații neprevăzute în cuplu de natură să schimbe complet contextul actual. Se pot rupe relații și se poate ajunge la divorț, dacă relația nu mai funcționează de ceva vreme.
Carieră
Mercur îți guvernează și cariera, iar Venus și sectorul muncii, și cum ambele sunt în sectorul relațiilor, din punct de vedere profesional se anunță o perioadă foarte benefică, prolifică. Poți intra în noi asocieri, poți semna noi contracte de colaborare sau contracte care te pun în lumină la locul de muncă. Dacă ai afacerea ta, s-ar putea să muncești mai mult ca niciodată, dar și rezultatele să fie pe măsură. Atenție către finele lunii, cu cine te asociezi și ce semnezi, pentru că Mercur va retrograda peste acele grade și cu siguranță va scoate nereguli la suprafață.
Bani
Saturna va retrograda în sectorul comunicării tale și acest aspect nu te va susține în negocieri, pentru că le va îngreuna, prin urmare, un motiv în plus să eviți semnarea de acte și contracte spre finele lunii. Totodată, Saturn este guvernatorul sectorului tău financiar, iar în mers retrograd îți poate bloca anumite încasări, poți obține mai greu banii, însă situația te va ambiționa să-ți schimbi modul în care-ți administrezi finanțele.
Sănătate
Va trebui să ai grijă în preajma Eclipsei de Lună pentru că îți poate da peste cap viața, ceea ce știai sau credeai despre tine. Este un moment de criză personală și va fi resimțită mai acut de cei care sunt născuți în prima jumătate a zodieiSăgetător sau care au ascendentul aici. Pe de altă parte, Jupiter, guvernatorul tău, intră în Pești, în cealaltă zodie a sa de domiciliu, și din această postură te susține să-ți vindeci traumele emoționale, să-ți vindeci trecutul, mai ales ceea ce ține de familie și de copilărie și încă te amprentează.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Capricorn
Dragoste
Profită de tranzitul Soarelui prin sectorul iubirii tale în prima jumătate a lunii pentru a readuce romantismul și pasiunea în viața de cuplu. Dacă ești singur, ai susținere să cucerești pe cine îți dorești. Pe de altă parte, Venus, planeta care-ți guvernează iubirea, în tranzitul său prin Gemeni poate să aducă flirturi cu colegii de muncă sau cvu o persoană cunoscută prin intermediul profesiei. Ține cont că Luna este guvernatoarea relațiilor și căsniciei tale, iar în preajma Eclipsei s-ar putea să ai parte de momente de revelație importante vizavi de viața în doi și chiar să depășești ceva din trecutul tău sentimental.
Carieră
Mercur intră în sectorul muncii, fiind chiar guvernator al său, iar Venus, guvernatoarea carierei tale, îl urmează, ulterior și Soarele. Va fi vorba de o lună în care vei munci mai mult, te vei agita în multe direcții, dar vei reuși să-ți rezolvi sarcinile și să-ți îmbunătățești modul de desfășurare a activităților. Îți vei folosi mai mult talentele și creativitatea și rezultatele nu vor întârzia să apară. În plus, Jupiter în Pesti te va susține în toate procesele de comunicare, de la dialoguri cu colegii și până la negocieri și proces de învățare și asimilare a unor noi informații.
Bani
Saturn, guvernatorul tău și al banilor, va începe să retrogradeze chiar în sectorul tău financiar, iar acest aspect poate aduce blocale în încasări, în primirea sau recuperarea unor sume de bani. Este momentul să-ți revizuiești cheltuielile și modul de administrare a bugetului, dar și modul în care-ți cvâștigi banii. Poate nu pui la treabă toate talentele și abilitățile tale.
Sănătate
Retrogradarea lui Saturn poate să-ți aducă o vitalitate mai scăzută, mai ales dacă în prima parte a lunii, cu Soarele în casa distracțiilor, vei face excese. De asemenea, va trebui să ai mai multă grijă în preajma Eclipsei de Lună pentru că se petrece în sectorul sănătății tale și poate readuce la suprafață simptome ale unor afecțiuni mai vechi, cronice. Totodată, oboseala va fi mai mare și poți ajunge ușor la epuizare fizică și psihică.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Vărsător
Dragoste
După o perioadă frustrantă și deloc mulțumitoare, iată că luna mai vine cu vești foarte bune. Mercur, guvernatorul iubirii tale, și Venus, planeta iubirii, alături de Soare intră întocmai în sectorul iubirii. Acest context te va ajuta dacă ești singur să-ți întâlnești jumătatea, cu atât mai mult cu cât planetele fac conjuncție cu Nodul Nord, cel care arată Sensul Vieții, deci este un context karmic. În cuplu se reaprind pasiunea și romantismul, nativii își redescoperă sentimentele și fac declarații de dragoste și nu este exclus să devină părinți sau, cel puțin, să discute despre asta. Dacă ești căsătorit sau ai o relație de lungă durată, va trebui să fii atent în preaja Eclipsei de Lună care se petrece chiar în sectorul relațiilor tale și poateaduce o cumpănă, o schimbare bruscă, poate o revelație importantă despre viața în doi.
Carieră
Creativitatea de care dai dovadă luna aceasta te va ajuta să te faci remarcat la locul de muncă. În plus, te vei folosi cu înțelepciune și de talentele tale, de abilitățile tale pentru a te face remarcat și nu este exclus ca unii nativi să sededice unei pasiuni sau să-și ia un job suplimentar care îi lasă să-și exprime simțul artistic. Nu te teme că energie vei avea de la Marte care deja tranzitează acest sector și va face și un sextil cu Uranus, guvernatorul tău, deci surprizele plăcute nu vor lipsi.
Bani
Jupiter, guvernatorul banilor tăi, va începe să tranziteze chiar sectorul financiar, prin urmare vei avea parte de oportunități remarcabile de a-ți crește veniturile, însă și o tendință către cheltuieli în exces. Poți folosi acest tranzit pentru a cere o mărire de salariu sau poți conștientiza că poți face bani exploatându-ți talentele și abilitățile. Evită să faci speculații financiare și să te bucuri la câștiguri rapide.
Sănătate
Saturn, guvernatorul sănătății tale, va retrograda către finele lui mai chiar în zodia ta și s-ar putea să te simți mai obosit, extenuat și să fie nevoie să dai dovadă de mai multă responsabilitate față de stilul de viață adoptat. Dacă ai afecțiuni cronice sau probleme de sănătate netratate sau tratate superficial s-ar putea ca acum să fie nevoie să te ocupi mai mult de ele. Luna este și ea guvernatoarea sectorului sănătății tale, iar Eclipsa te-ar putea face să te simți mai slăbit, accentuându-ți unele temeri.
Horoscop lunar – horoscopul lunii mai 2021, zodia Pești
Dragoste
Marte, planeta acțiunii, își continuă tranzitul prin sectorul iubirii și va face un sextil cu Uranus, chiar în ziua de Lună Nouă din Taur, aspect care te poate încuraja să-ți recunoști sentimentele pentru cineva, să faci o declarație de dragoste și să începi o nouă poveste de iubire. Surprizele pot veni și din partea unei persoane care-ți declară iubirea, deci fii pe fază. Mercur, guvernatorul relațiilor tale, va tranzita alături de Venus și Soare sectorul familiei și te va sprijini să-ți îmbunătățelti relația cu cei dragi, inclusiv cu partenerul de viață, însă ai grijă la tendința de a-ți da prea multă valoare și a te pune doar pe tine pe primul loc, aspect favorizat de intrarea lui Jupiter în zodia ta.
Carieră
Soarele, guvernatorul muncii tale, va activa în prima jumătate a lunii sectorul comunicării tale și te va susține să porți dialoguri practice și constructive, să aduci îmbunătățiri la locul de muncă și mai ales te va susține în toate activitățile legate de comunicare, vânzări, marketing, dar mai ales în negocieri. Este o perioadă favorabilă pentru a te înscrie la cursuri de calificare profesională, pentru a da examene. Jupiter, guvernatorul carierei tale, intră în zodia ta și te susține să începi ceva pe cont propriu sau, dacă ai deja o afacere personală, să o crești. Posibil ca în preajma Eclipsei de Lună, care se petrece în sectorul carierei tale, să ai parte de o schimbare bruscă de direcție profesională sau de un moment de conștientizare despre ce vrei să faci mai departe.
Bani
Marte, guvernatorul tău financiar, te susține să faci bani din talentele tale și folosindu-ți creativitatea și simțul artistic. Poți avea o surpriză financiară plăcută în preajma zilei de 11 mai. Venus, planeta care-ți guvernează banii deținuți cu alții, în tranzit prin Gemeni, poate aduce rezolvarea unor acte ale unei moșteniri sau cheltuieli în cazul nativilor care-și cumpără, renovează locuința. Pot veni bani și susținere de la părinți.
Sănătate
În prima parte a lunii poți simți o apăsare emoțională și poți fi mai tentat să redeschizi niște răni mai vechi, probabil legate de copilărie sau poate niște traume de familie. Ulterior, Jupiter, guvernatorul tău, va intra în zodia ta și vei reveni în formă, cu optimism, entuziasm și poftă de viață. Atenție, însă la excese pentru că și ele se pot activa acum. Ține cont că Saturn va retrograda în sectorul sănătății tale și poate scoate la suprafață simptome mai vechi netratate sau tratate superficial, dar pe care acum le poți vindeca cu mai multă ușurință.
Horoscop săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2021. Balanțele trebuie să aibă grijă la bani
Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 26 aprilie -2 mai 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 26 aprilie -2 mai 2021 poate aduce o dorință mai mare de schimbare în viața noastră, dar și o conectare profundă la spiritualitate și credință.
Săptămâna 26 aprilie -2 mai 2021 debutează cu o Lună Plină în zodia Scorpion, eveniment astrologic menit să ne susțină să eliminăm din viața noastră tot ce este toxic, de la lucruri și obiceiuri și până la oameni.
Săptămâna Mare este o perioadă impactantă din punct de vedere spiritual grație aspectelor pe care le face Mercur, planeta comunicării, cu Neptun, planeta viselor, și cu Pluto, planeta transformărilor. Acum mai mult ca oricând putem folosi rugăciunea pentru a ne apropia de Divinitate, putem ierta mai ușor și ne putem apropia de sufletele celor dragi.
Soarele va face o conjuncție cu Uranus, planeta neprevăzutului, în zodia Taur, aspect care ne insuflă dorință de schimbare și inovație în viața noastră. Pe de altă parte, chiar în ziua de Paște, Venus, planeta iubirii, va face o conjuncție cu Luna Neagră din Taur, aspect care ne aduce multă pasiune, mister și erotism, dar și un apetit culinar mai mare, de aceea este de preferat să nu facem excese.