Horoscop săptămânal, 17 – 23 mai 2021. „Gemenii” își recapătă energia și forța

Publicat: 17 05. 2021, 14:14
Sursa foto: Pixabay

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 17 – 23 mai 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 17 – 23 mai 2021 ne stimulează intelectul și poate aduce o serie de idei și soluții neașteptat de bune la problemele cu care ne confruntăm.

Săptămâna 17 – 23 mai 2021 se remarcă prin intrarea Soarelui în zodia Gemeni, din data de 20 mai, astfel activându-se energia acestui semn. Vom fi mai comunicativi, mai sociabili și mai ageri în gândire.

Din punct de vedere financiar și sentimental va fi o perioadă care ne va susține să ne stabilim obiective de viitor și să ne dăm seama dacă suntem sau nu pe direcția dorită, contexte create de Venus, planeta iubirii și a banilor, care se va afla în aspecte de susținere cu Destinul, dar și cu Saturn, planeta responsabilității.

În weekend va trebui să avem grijă la comunicare pentru că există o doză de confuzie care ne poate face să deformăm adevărul, dar și să ne lăudăm prea mult și să încălcăm reguli.

Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop săptămânal Berbec: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Odată ce Soarele va intra în Gemeni vei resimți din plin nevoia de a comunica și asta te poate ajuta să-ți reactivezi viața socială, să te întâlnești cu prietenii și să cunoști noi persoane. Este o perioadă în care cei singuri pot deveni mai dornici de flirt și mai cuceritori.

Carieră și Bani

Săptămâna aceasta începe promițător din punct de vedere financiar. Chiar dacă nu este vorba neapărat de câștiguri, dai dovadă de multă determinare și hotărâre în îmbunătățirea situației financiare și asta te va ajuta să pui în practică idei și să găsești cele mai bune soluții de redresare sau de administrare a bugetului.

Sănătate

Dorința de a te plimba este puternic stimulată de Soare în perioada următoare și ai putea ieși mai mult în natură, ai putea încerca să te relaxezi mai mult, mai ales că în casa sănătății se află Jupiter, Marele Benefic, și te ajută să-ți îmbunătățeștistarea generală.

Horoscop săptămânal Taur: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Săptămâna începe cu destul de multă pasiune, însă către weekend va trebui să fii mai atent la discuțiile cu persoana iubită, care pot fi mai conflictuale și să încerci, dacă ești singur, să nu te entuziasmezi prea ușor în fața unei posibile relații. Nu crede promisiunile și cuvintele mărețe ale nimănui, nici măcar ale prietenilor.

Carieră și Bani

Venus, guvernatoarea ta, și Soarele fac aspecte importante în sectorul tău financiar și te poți aștepta la negocieri, la discuții despre bani sau la idei despre cum să-ți valorifici mai mult resursele personale și talentele. Cumva, financiar te pui pe direcția de viitor. Vei da dovadă de mai multă responsabilitate, atât în modul în care îți câștigi banii, cât și în modul în care îi cheltuiești, însă ai grijă ca în weekend să nu exagerezi cu chletuielile.

Sănătate

Din punctul de vedere al sănătății nu ai de ce să-ți faci griji, mai ales că săptămâna se deschide cu un aspect care îți conferă multă putere de regenerare și ai ocazia să te refaci și să transformi orice minus în plus.

Horoscop săptămânal Gemeni: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Din punct de vedere sentimental, ai ocazia să realizezi dacă ești pe direcția care trebuie, dacă ești mulțumit de situația ta, de relația ta, cu alte cuvinte, îți dai seama ce vrei de la viitorul tău. Pentru cei care sunt parte a unui cuplu solid, se fac planuri de viitor importante.

Carieră și Bani

S-ar putea ca profesional să ai impresia că poți obține orice, că ți se cuvine mai mult și astfel să pretinzi și să dai naștere conflictelor cu superiorii. Viziunea ta, raționamentul tău nu sunt pe aceeași lungime de undă cu cele ale șefilor. Nu este o perioadă favorabilă să iei decizii profesionale pentru că poți vedea destul de deformat realitatea.

Sănătate

Pe data de 20 mai, Soarele va intra în zodia ta și îți va aduce toată energia și vitalitatea de care ai nevoie pentru a funcționa la capacitate maximă. Vei depăși stările anxioase, temerile avute până acum și te vei simți bine, cu mai multă poftă de viață.

Horoscop săptămânal Rac: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Ești mai interiorizat și mai meditativ săptămâna aceasta, însă introspecția te poate ajuta să-ți dai seama de anumite aspecte ale vieții sentimentale. Sunt nativi care acum reușesc să treacă peste o suferință în dragoste, peste o dezamăgfire sau să depășească o relație toxică, tabu.

Carieră și Bani

Analizează-ți mai mult resursele, fiind vorba de bani, de energie, de talente, etc, și vezi ce anume te face să nu funcționezi la randamentul dorit. Undeva se produc niște pierderi și acum le poți descoperi.

Sănătate

Din punct de vedere al sănătății, săptămâna aceasta dedic-o odihnei și nu te suprasolicita, mai ales psihic. Este posibil să ai parte de multă confuzie, să-ți treacă prin minte tot soiul de gânduri care să te agite și să-ți creeze temeri. Dacă organismul îți transmite acum niște mesaje, ai face bine să le asculți și chiar să-ți faci niște analize, dacă simți că este nevoie.

Horoscop săptămânal Leu: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Odată ce Soarele va intra în Gemeni, viața socială va prinde culoare și vei fi mai dornic de întâlniri cu prietenii, mai deschis în comunicare și mai prietenos. Poți lega mai ușor noi relații și poți intra în noi anturaje care să contribuie la dezvoltarea ta, însă sentimental nu te avânta în noi relații deocamdată pentru că poți vedea ușor deformat realitatea. Posibil să nu faci diferența între iubire și prietenie acum.

Carieră și Bani

Și din punct de vedere profesional te susține foarte mult intrarea Soarelui în Gemeni pentru că îți aduce idei și soluții pentru a-ți pune în practică proiectele sau pentru a conduce la succes un proiect în care ești implicat. Se întrevăd noi asocieri și ocazia de a face progrese cu ajutorul unor persoane importante.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, iar prima parte a săptămânii este chiar benefică pentru a-ți recâștiga puterea de concentrare și pentru a te reface după o perioadă mai obositoare.

Horoscop săptămânal Fecioară: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Este foarte important ca săptămâna aceasta, mai ales din a doua jumătate, să ai mai multă grijă la comunicare cu partenerul de viață, dar și la atitudinea pe care o ai vizavi de acesta. Ai tendința de a fi prea autoritar, prea impunător și să crezi că deții adevărul absolut și astfel poți da naștere conflictelor.

Carieră și Bani

Te bucuri de o săptămână foarte bună din punct de vedere profesional. Poți să te faci ușor remarcat, mai ales prin ideile tale șu soluțiile cu care vii, și poți să te pui în evidență în fața superiorilor, aspect care-ți aduce recunoaștere și chiar posibilitatea unei avansări.

Sănătate

Mercur, guvernatorul tău, este tensionat către finele săptămânii și poți avea parte de multă confuzie, de neclaritate și agitație mentală, de aceea ar fi de preferat să nu te avânți în decizii importante sau să dai verdicte.

Horoscop săptămânal Balanță: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Poți purta discuții importante despre viitorul relației tale sau, dacă ești singur, profită de conjuncția pe care o face Venus, guvernatoarea ta, cu Destinul pentru a-ți seta obiective de viitor, pentru a vedea care este idealul tău sentimental.

Carieră și Bani

Dacă-ț dorești să faci progrese profesionale, săptămâna aceasta este foarte bună să înveți lucruri noi, să te înscrii la un seminar, să obții un atestat. Vins faturi bune pe diferite căi, ai parte de discuții importante și o informație primită poate face un declick în mintea ta. Sunt nativi care primesc vești din străinătate sau legate de o călătorie.

Sănătate

S-ar putea să fii stresat de un context care vizează starea de sănătate. Nu știi în ce direcție să mergi și de aceea ar fi de preferat să cauți sfatul mai multpr persoane, poate chiar medici, dacă ești într-o astfel de ipostază. Ai nevoie să te debarasezi de niște frici și angoase, de dependențe, vicii pentru a te simți mai bine.

Horoscop săptămânal Scorpion: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Relația de cuplu intră în vizorul tău săptămâna aceasta și o vei analiza pe toate părțile pentru a vedea dacă este de viitor sau nu. Se întrevăd, de asemenea, discuții importante cu partenerul și stabilirea unor obiective pe termen lung. Temele de discuție sunt legate de bani și de viața intimă și poți veni cu noi reguli și reglementări ale traiului în doi.

Carieră și Bani

Pe de altă parte, un contract profesional, o colaborare va fi acum analizată și vei pune în balanță pierderile și câștigurile pe care ți le aduce. Din punct de vedere financiar este de preferat să ai mai mută grijă la cheltuieli și să eviți investițiile, speculațiile pentru că poți pierde bani. Posibil să apară totuși cheltuieli pentru casă și familie.

Sănătate

Săptămâna începe cu o infuzie de energie și asta te face să te simți puternic și capabil de a face față oricărei provocări. Puterea de concentrare este mare și te poți axa pe nevoile tale.

Horoscop săptămânal Săgetător: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Conjuncția lui Venus cu Destinul și trigonul pe care-l face cu Saturn îți sunt favorabile vieții sentimentale pentru că te ajută să-ți dai seama dacă ești în relația care trebuie, dacă este de viitor și cum arată acest viitor. Totodată, te susține să-ți faci planuri, mature, serioase, alături de partener, iar dacă ești singur poți trasa obiective sentimentale, poți contura imaginea partenerului ideal.

Carieră și Bani

Un contract profesional sau o colaborare poate fi acum analizată din alt punct de vedere și astfel îți poți contura o nouă perspectivă asupra situației. Ai grijă mai multă din a doua parte a săptămânii la acte, la situații legale, juridice, deoarece pot apărea probleme, chiar și înșelăciuni. Evită deocamdată să iei atitudine vizavi de aceste contexte.

Sănătate

În weekend s-ar putea să te simți mai obosit, fără energie și chef de a face lucruri, posibil chiar apăsat de anumite stări sentimentale care te copleșesc.

Horoscop săptămânal Capricorn: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

În dragoste este o perioadă de analiză, o perioadă în care vei căuta să vezi care este direcția sentimentală pe care vrei să te întrepți mai departe. Acest context vizează atât nativii care au relații, cât și pe cei care sunt singuri. Vor dori să aibă alăturo pe cineva care-i reprezintă și-i pune în valoare.

Carieră și Bani

La locu de muncă ai tendința de a fi prea conflictual și neînțelegător cu colegii. Profită de contextul săptămâbii pentru a-ți analiza raportarea ta la activitățile profesionale, programul de lucru și timpul dedicat muncii. Poți avea idei bune despre cum să-ți îmbunătățești randamentul. Evită totuși să iei decizii legate de schimbarea jobului deocamdată.

Sănătate

Stresul profesional poate fi destul de agresiv săptămâna aceasta, mai ales spre finele ei, când deja oboseala își va spune cuvântul. În schimb, s-ar putea ca tocmai acestea nemulțumiri să te facă să vii cu o schimbare legată de stil de viață, de rutina zilnică.

Horoscop săptămânal Vărsător: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Conjuncția lui Venus cu Destinul, în casa iubirii tale, dar și trigonul cu Saturn din zodia ta pot sta la baza unor noi viziuni sentimentale, fie că ești într-o relație, fie că ești singur. Sunt nativi care acum pot cunoaște persoane care să-i atragă și pot începe noi povești de dragoste. În cuplu se pot contura planuri importante de viitor.

Carieră și Bani

Din punct de vedere financiar, săptămâna aceasta este de preferat să stai departe de cheltuieli și de investiții, dar mai ales de speculații, jocuri de noroc și alte tentații și distracții care te pot face să scoți bani din buzunar.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate. Posibil ca niște stări emoționale să fie mai apăsătoare în prima parte a săptămânii, însă le vei face față cu brio. Poți să te dedici mai mult pasiunilor și hobby-urilor tale pentru că asta te va bucura și energiza.

Horoscop săptămânal Pești: 17 – 23 mai 2021

Dragoste

Familia poate veni cu reproșuri, cu cerințe prea mari și nu este exclus să te simți nevoi să spui unele neadevăruri pentru anu răni. Cei dragi au nevoie de tine și tu oricât ai vrea să le fii alături, s-ar putea să nu poți din cauza muncii. Va trebui să lucrezi mai mult la obținerea unui echilibru între casă și familie.

Carieră și Bani

Dta fiind că ai multe planete în sectorul familiei, cumva zona profesională este edzechilibrată și sunt nativi care nu știu pe ce direcție să o ia astfel încât să-și atingă niște obiective. Ține cont că după jumătatea săptămânii este foarte multă confuzie pe care o resimți și poți fi foarte ușor de păcălit sau tu poți distorsiona adevărul.

Sănătate

Treci prin stări emoționale copleșitoare și este foarte greu să-ți găsești liniștea interioară. Te poți simți mințit, înșelat și disconfortul afectiv și mental te pot dezechilibra. Acordă atenție odihnei și evită să cazi pradă viciilor.

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna mai 2021, care va activa puternic energia zodiei Gemeni

Horoscopul lunii mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna mai 2021 va activa puternic energia zodiei Gemeni, odată cu ingresul aici al lui Mercur, planeta comunicării, urmată de Venus, planeta iubirii, și de Soare, din 20 mai, atunci când, oficial se intră în sezonul lor.

Contextul astrologic ne face foarte comunicativi, deschiși noilor idei, receptivi la noi informații, la sfaturi și soluții și la construirea de strategii pentru atingerea obiectivelor avute, dat fiind că planetele fac conjuncție cu Nodul Nord Karmic, cel care arată direcție de moment, Sensul Vieții actual.

Totuși, după jumătatea lunii nu ar trebui să luăm decizii majore pentru că, din 30 mai, Mercur își va începe retrogradarea, și se va întoarce peste anumite grade, făcându-ne să ne vedem erorile de comunicare și raționament.

Pe data de 11 mai, avem o Lună Nouă în Taur, moment care marchează noi începuturi în viața fiecăruia, iar pe data de 26 mai avem o Lună Plină în Scorpion, însoțită de o Eclipsă de Lună, context care marchează un moment karmic ce poate aduce răsturnări de situație în viața noastră.

Pe de altă parte, Jupiter, Marele Benefic, al astrologiei va tranzita pentru o scurtă perioadă zodia sa secundară de domiciliu, Pești, aspect care va începe pe data de 14 mai și care ne va aduce o serie de oportunității și ocazii de progres.

Pe data de 23 mai, Saturn, Marele Învățător al astrologiei, va începe să retrogradeze prin Vărsător, reamintindu-ne că trebuie să fim altruiști, responsabili față de cei din jur și să schimbăm anumite strategii dacă ne dorim să ne remarcăm în societate sau în proiectele de grup în care suntem implicați.