Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 25 septembrie 2021. Săgetătorii pot avea probleme la drum
This browser does not support the video element.
Horoscopul zilei de 25 septembrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna traversează și astăzi zodia Taur, însă va face un aspect de careu cu Jupiter retrograd din zodia Vărsător, aspect care ne poate împinge la unele excese, mai ales alimentare și financiare, și putem duce la extrem trăirile emoționale.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Chiar dacă nu-ți place ce auzi, este încă o zi în care situația ta financiară se clatină, deci va trebui și astăzi să eviți pe cât posibil cheltuielile. Un împrumut făcut acum nu este cea mai bună variantă, nici să-l iei și nici să-l dai. Pe de altă parte, ai grijă la tendința de a mânca pe fond emoțional pentru că poți face excese.
Horoscop zilnic Taur
Luna trece prin zodia ta, însă astăzi nu te sprijină emoțional. S-ar putea să duci la extrem niște trăiri, să fii copleșit de ceea ce simți, să răscolești niște amintiri sau gândurile tale să te vulnerabilizeze. Dacă ceva te doare pe interior, refugiază-te în zona creativă pentru că te susțin aspectele astrologice să ai imaginația și fantezia necesare.
Horoscop zilnic Gemeni
Starea de spirit nu este una tocmai bună și te poți simți mai obosit, dar mai ales copleșit de fel și fel de gânduri, temeri și incertitudini. Teama de abandon se poate activa în cazul în care ai o relație și poți da naștere unor tensiuni cu partenerul, iar în alte cazuri poate fi o teamă legată de locul de muncă. Dacă ai insomnii, citește o carte sau ascultă muzică terapeutică.
Horoscop zilnic Rac
Dacă ți-ai dedicat prea multe resurse ajutându-țiprietenii și ai fost mereu acolo, pregătit să-ți oferi umărul, s-ar putea ca astăzi să te simți dezamăgit de faptul că aceste atitudini nu ți se întorc. Posibil să fie vorba și de unele trădări emoționale din partea unor persoane din anturaj. Poate ar fi mai bine să nu ai așteptări de la nimeni, nici măcar de la partenerul de viață.
Horoscop zilnic Leu
Ai grijă astăzi la problemele cu autoritățile din viața ta sau cu autorități ale statului. Fă lucrurile corect și fii sincer. Totodată, nu te lăsa copleșit de griji profesionale. Este sâmbătă și ai nevoie de relaxare, așa că o vizită la cei dragi te-ar putea ajuta să te simți mai bine, dar evită discuțiile pe teme principiale.
Horoscop zilnic Fecioară
Azi ai mai multă grijă dacă pleci într-o deplasare, într-o călătorie pentru că pot apărea neplăceri la drum. De asemenea, s-ar putea să intri mai ușor în conflicte pe teme legate de convingeri, credințe, religie, politică și oricât ai vrea să faci tu dreptate, nu-ți va ieși. Veștile care vin acum s-ar putea să-ți strice starea de spirit, dar dacă vei citi o carte sau vei urmări un documentar, te vei mai putea detașa.
Horoscop zilnic Balanță
Dacă vei munci și astăzi, atunci așteaptă-te să te simți mai obosit și mai fără vlagă. Sunt și nativi care-și pierd energia în disrtacții pentru că au tendința de a duce lucrurile la extrem.Starea emoțională poate fi apăsătoare și din cauza asta poți fi tentat să faci unele chletuieli. De preferat ar fi să eviți investițiile riscante și speculațiile financiare.
Horoscop zilnic Scorpion
Luna trece prin sectorul relațiilor tale și nevoia de a fi alături de partener este mare, însă totodată, va face și aspecte neplăcute cu Jupiter, iar asta poate intensifica o stare emoțională apăsătoare. Ceva din interiorul tău doare și te poți simți deziluzionat, trist și neiubit. Dacă porți negocieri astăzi, de orice natură, ai grijă la tendința de a te păcăli a celorlalți.
Horoscop zilnic Săgetător
S-ar putea ca niște planuri legate de o deplasare să nu iasă așa cum vrei sau să întâmpini fel și fel de probleme la drum. Nu este exclus nici ca unele vești care vin din partea colegilor sau care au legătură cu locul de muncă să-ți strice starea de spirit. Posibil să te simți mai obosit ca de obicei și de aceea ar trebui să te odihnești mai mult.
Horoscop zilnic Capricorn
Luna tranzitează sectorul vieții sentimentale, însă aspectele pe care le face te pot conduce într-o stare melancolică, de tristețe și dezamăgire. Nu te simți fericit, nu te simți iubit, însă ai grijă să nu cauți stările acestea în flirturi și aventuri de moment. Dedică-te unor activitîăți creative și te vei simți mult mai bine. Pe de altă parte, evită speculațiile financiare pentru că poți pierde bani.
Horoscop zilnic Vărsător
Atenționările legate de familie continuă și astăzi și s-ar putea ca niște tensiuni să se amplifice și să răbufnești. Cel mai probabil principiile și viziunile tale sunt diferite de cele ale celor dragi sau așteptările lor sunt prea mari de la tine și tu nu poți oferi tot ce ți se cere. Alți nativi trec prin momente neplăcute, care le provoacă disconfort, din cauza unor situații ce țin de casă sau bunuri patrimoniale.
Horoscop zilnic Pești
S-ar putea să nu-ți placă deloc ceea ce auzi și dialogurile cu cei din jur să-ți creeze o stare de disconfort, mai ales dacă se reiau teme din trecut sau legate de sănătate. Poate ești obligat să vorbești despre subiecte pe care le ții ascunse sau trebuie să recunoști ceva ce nu vrei. Capacitatea de concentrare este scăzută și poate fi o zi mai delicată dacă ai de dat examene sau trebuie să înveți. Ai mai multă grijă la deplasări.
Previziuni astrologice și sfaturile pentru toate zodiile pot fi urmărite, zilnic, pe canalul de YouTube al site-ului Gândul.