VIDEO | Horoscopul zilei de 16 mai 2022. Lună Plină în „Scorpion” și Eclipsă totală de Lună

Publicat: 16 05. 2022, 06:00
Actualizat: 16 05. 2022, 15:59

This browser does not support the video element.

Horoscopul zilei de 16 mai 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Săptămâna începe sub auspiciile unei Luni Pline în zodia Scorpion însoțită de o Eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă și din România și, implicit, ne va impacta puternic la nivel emoțional.

S-ar putea să iasă la iveală trăiri ascunse, secrete și trecutul să ne răscolească. Contextul este de natură karmică și poate veni cu pierderi, dar ne poate și ajuta să ne detașăm de tot ce este toxic în viața noastră, mai ales de atașamente financiare și emoționale bolnăvicioase.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec

Eclipsa totală de Lună te ajută să te detașezi de tot ce este toxic în viața ta și să te rupi de o relație bolnăvicioasă. Te poți vindeca mai ușor după o despărțire sau pierdere. Este momentul să scapi de atașamente financiare și emoționale care nu te ajută în evoluție.

Horoscop zilnic Taur

Eclipsa totală de Lună are impact asupra vieții de cuplu și s-ar putea să-ți aducă încheierea unei relații toxice. Schimbă-ți atitudinea pe care o ai în relații sau față de o posibilă relație. Unii nativi pot să încheie un contract profesional care nu îi mai avantajează.

Horoscop zilnic Gemeni

Ai mai multă grijă la sănătatea ta și schimbă-ți stilul de viață. Elimină acele obiceiuri proaste care nu fac altceva decât să-ți consume rezervele de energie și chiar și resursele financiare. Unii nativi își pot schimba locul de muncă, dacă îi suprasolicită.

Horoscop zilnic Rac

Eclipsa totală de Lună vine cu schimbări în plan sentimental și s-ar putea să fii nevoit să adopți o altă atitudine față de persoana iubită sau față de copii. Este vorba de modul în care îți exprimi iubirea, cel mai probabil. Unii nativi pot încheia o poveste de dragoste fără viitor.

Horoscop zilnic Leu

Eclipsa totală de Lună îți cere să te desprinzi de atașamente emoționale vechi care cel mai probabil au legatura cu o situatie de familie sau cu o casa, cu un bun de patrimoniu. S-ar putea ca traume din copilărie nevindecate să se manifeste acum.

Horoscop zilnic Fecioară

Eclipsa totală de Lună îți cere să renunți la niște idei fixe pe care le ai și să-ți schimbi tiparele de raționament învechite. Fă curat în mintea ta. Totodată, ai mai multă grijă la deplasări și la relațiile de prietenie bazate pe interes.

Horoscop zilnic Balanță

Eclipsa totală de Lună din Scorpion se petrece în sectorul tău financiar și poate aduce pierderea unei surse de venit cu scopul de a învăța să-ți schimbi raportarea la bani și câștiguri, dar mai ales la cheltuieli. Renunță la niște atașamente materiale.

Horoscop zilnic Scorpion

Ești gazda acestei Eclipse totale de Lună, prin urmare trăirile emoționale sunt intense și nu este exclus să treci printr-o adevărată criză de personalitate. Situații din trecut nerezolvate și frici ascunse se pot reactiva acum. Este momentul să dizolvi ceva în viața ta și să te reinventezi.

Horoscop zilnic Săgetător

Eclipsa totală de Lună vine cu insomnii, agitație interioară și se pot reactiva niște frici și vicii. Este momentul să lași în spate trecutul și să te vindeci și după o pierdere. Ai grijă mai multă la sănătate, mai ales dacă te știi cu probleme cronice.

Horoscop zilnic Capricorn

Eclipsa totală de Lună te ajută să vezi cine îți este cu adevărat prieten și cine nu. Renunță la acele persoane care nu fac altceva decât să îți taie aripile. De asemenea, renunță la proiectele care îți consumă resursele și nu-ți aduc beneficiile așteptate.

Horoscop zilnic Vărsător

Eclipsa totală de Lună se petrece în sectorul tău profesional și poate veni cu o schimbare radicală în carieră. Poți renunța la o funcție sau la unele responsabilități mult prea mari. De asemenea, este nevoie să-ți schimbi niște obiective prea înalte pe care ți le-ai setat și care cer prea multe sacrificii pentru a fi atinse.

Horoscop zilnic Pești

Eclipsa totală de Lună vine cu conștientizări puternice în urma cărora vei decide să te desprinzi de niște credințe și principii de viață învechite care te țin pe loc. Trăirile emoționale sunt intense și reconectarea la spiritualitate te poate ajuta.