Horoscopul zilei de 19 mai 2021. Leii sunt ambițioși și își ating niște obiective
Horoscopul zilei de 19 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Astăzi Luna va traversa zodia Leu, iposază din care ne va face mai autoritari și mai mândri, iar pe altă parte ne pregătim de un trigon între Venus, planeta iubirii și banilor, din Gemeni și Saturn, planeta responsabilității, din Vărsător. Acest aspect ne a ajuta să ne facem planuri de viitor serioase, atât sentimental, cât și financiar, și să ne stabilim obiective pe termen lung.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec – 19 mai 2021
Dragoste
Venus, guvernatoarea relațiilor tale, este din nou implicată în aspecte, de această dată cu Saturn, iar contextul te va sprijini să-ți stabilești noi obiective sentimentale și să-ți planifici viitorul relației cu multă seriozitate.
Carieră și bani
Azi ar trebui să dedici măcar o jumătate de oră pentru a-ți scrie pe hârtie (fără a fi metaforă) ce planuri de viitor ai, unde vrei să ajungi cu proiectele tale și totodată să trasezi în linii mari și pașii pe care-i ai de parcurs. Analizează-ți colaborările și fă tot posibilul să le stabilizezi.
Sănătate
Luna traversează casa distracțiilor și s-ar putea ca astăzi să simți din plin dorința de a te distra, de a ieși puțin din rutina zilnică.
Horoscop zilnic Taur – 19 mai 2021
Dragoste
Azi trebuie să dai dovadă de multă răbdare în relația cu părinții sau cu persoanele mai în vârstă din familie pentru că pot izbucni conflicte. Nu vei tolera reproșurile. Sentimental, vezi ce anume te face fericit și ia o decizie definitivă în acest sens.
Carieră și bani
Este o zi bună să-ți planifici cheltuielile pe termen lung și să vezi cum poți să limitezi pierderile financiare. Poți face strategii de creștere a bugetului. Atenție la tensiunile cu autoritățile din viața ta.
Sănătate
Starea emoțională este apăsătoare și-ți va fi destul de greu să te liniștești, mai ales dacă treci printr-o perioadă în care energia ta nu este la cote înalte.
Horoscop zilnic Gemeni – 19 mai 2021
Dragoste
Idealurile tale sentimentale sunt mărețe și îți poți contura strategii de atingere a acestora, indiferent că ești parte a unei relații sau ești singur.
Carieră și bani
Ziua de astăzi te susține în comunicare și în negocieri, însă ai grijă să nu devii prea impunător și să vrei să iasă totul ca tine. Poți face impresie bună superiorilor grație talentelor și abilităților tale.
Sănătate
Este o zi bună să ieși în natură, să te plimbi, să mergi în vizită la prieteni sau la rude.
Horoscop zilnic Rac – 19 mai 2021
Dragoste
Poți discuta cu partenerul și poți obține înțelegere și chiar sprijin financiar din partea acestuia. Nu te teme să-i spui ceea ce ai pe suflet.
Carieră și bani
S-ar putea ca astăzi să ai parte de niște nemulțumiri financiare, cel mai probabil legate de salariu, comision, și asta să te răzvrătească foarte mult în fața celor cu autoritate care se ocupă de situație.
Sănătate
Simți din plin nevoia de a te debarasa de ceva din trecutul tău, poate de un stil de viață toxic, poate de un obicei, iar azi ai susținere să faci pasul acesta.
Horoscop zilnic Leu – 19 mai 2021
Dragoste
Este o zi care aduce în prim plan relațiile de prietenie și-ți poți consolida puternic legăturile cu cei dragi, ba chiar te bucuri de susținerea acestora, de sfaturile lor în privința unei relații, sentimentale sau profesionale.
Carieră și bani
Proiectele tale au toate șansele să intre pe calea cea bună, să ajungă la succes, mai ales că o persoană importantă te poate susține să-ți duci planurile la bun sfârșit.
Sănătate
Luna îți traversează zodia și te simți puternic, curajos și dai dovadă de multă ambiție și determinare în îndeplinirea scopurilor.
Horoscop zilnic Fecioară – 19 mai 2021
Dragoste
Ceva din trecut nu te lasă să avansezi în relație sau, în alte cazuri, unii nativi au impresia că partenerul de viață le ascunde ceva.
Carieră și bani
Stabilește-ți obiective profesionale pe care vrei să le atingi și fă-ți strategii în acest sens. Este o zi foarte bună să te bucuri de aprecierile superiorilor. Ești responsabil și dedicat muncii tale.
Sănătate
Va trebui să-ți protejezi mai mult starea de sănătate, mai ales dacă știi că ai probleme cronice de natură hipertensivă, cardiovasculară. Odihnește-te și evită efortul fizic.
Horoscop zilnic Balanță – 19 mai 2021
Dragoste
Ești foarte atent la prieteni și vrei să-ți consolidezi relațiile, însă ai grijă să nu devii prea acaparant fără să-ți dai seama.
Carieră și bani
Stabilește-ți idealuri înalte și conturează-ți strategiile de atingere. Este o zi bună să visezi practic, să ai idei și să primești susținere din partea celor cu experiență.
Sănătate
Astăzi te preocupi de cum arăți, de cum te văd ceilalți și adopți o atitudine mult mai sobră și serioasă în activitățile întreprinse.
Horoscop zilnic Scorpion – 19 mai 2021
Dragoste
Azi dai dovadă de multă seriozitate, rigiditate în relațiile cu ceilalți și ai tendința de a fi mult prea autoritar cu cei dragi.
Carieră și bani
S-ar putea ca mulți nativi să obțină astăzi o aprobare a unui credit pentru locuință sau o aprobare a unui context ce vizează actele pentru casă.
Sănătate
Sunt situații în care este de preferat să renunți pentru a-ți obține liniștea sufletească și pacea emoțională. Astăzi este o zi bună să renunți la ceva, poate chiar la un obicei nociv.
Horoscop zilnic Săgetător – 19 mai 2021
Dragoste
Aspectele pe care le face Venus cu Saturn te susțin să-ți stabilești obiective serioase de viitor în ceea ce privește viața de cuplu. Un dialog cu partenerul poate fi important și poate aduce noi direcții în relația voastră.
Carieră și bani
Îți poți face planuri de viitor foarte serioase, responsabile și poți obține sprijin de la partenerii tăi, de la colaboratori. Ești diplomat în dialog și asta te ajută să-ți atingi niște obiective.
Sănătate
Este o zi favorabilă să ieși din casă, să te întâșnești cu prietenii, să vă distrați și să puneți la cale planuri de grup.
Horoscop zilnic Capricorn – 19 mai 2021
Dragoste
Venus, guvernatoarea iubirii tale, și Saturn, guvernatorul tău, formează astăzi un trigon care te susține foarte mult să fii matur, serios și diplomat în viața sentimentală, dar și să-ți stabilrști obiective de viitor.
Carieră și bani
Poți schimba puțin strategia de la locul de muncă pentru a obține niște beneficii dorite. Îți poți face planuri de viitor pentru că vei avea cele mai bune strategii de atingere a acestora. Posibil să apară niște neclarități financiare legate de un proces, dosar, să întârzie un răspuns așteptat.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate dincolo de oboseala cauzată de munca în exces, însă nici aceasta nu trebuie neglijată.
Horoscop zilnic Vărsător – 19 mai 2021
Dragoste
În plan sentimental se conturează perspective din ce în ce mai serioase și poți face o strategie de viitor pentru a-ți consolida relația.
Carieră și bani
Va trebui ca azi să ai mai multă grijă la modul în care-ți impui autoritatea la locul de muncă sau cu partenerii de afaceri.
Sănătate
S-ar putea ca seara să ieși la o întâlnire, la o plimbare, sunt aspecte de distracție și ai chef sp te distrezi, însă o vei face cu moderație.
Horoscop zilnic Pești – 19 mai 2021
Dragoste
Starea emoțională poate fi apăsătoare astăzi, mai ales dacă ești copleșit de amintiri, de trecut sau de o situație de familie. Poți profita să discuți cu cei dragi despre viitorul tău și despre cum ți-l dorești.
Carieră și bani
La locul de muncă dai tot ce ai mai bun și reușelti să faci față provocărilor, însă ai face bine să nu uiți că ai nevoie și de pauze.
Sănătate
Mai multă atenție dacă te știi cu probleme crpnice care vizează sistemul cardiovascular. S-ar putea ca efortul fizic să ți le agraveze astăzi.