Prima pagină » Actualitate » Horoscopul zilei de 6 februarie 2021. Taurii schimbă o perspectivă sentimentală

Horoscopul zilei de 6 februarie 2021. Taurii schimbă o perspectivă sentimentală

Horoscopul zilei de 6 februarie 2021. Taurii schimbă o perspectivă sentimentală
Horoscopul zilei de 28 februarie 2021. Leii trebuie să evite împrumuturile

Horoscopul zilei de 6 februarie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Astăzi se formează la grad perfect conjuncția dintre Venus, planeta iubirii, și Saturn, planeta lecțiilor și limitprilor. Acest aspect, deși se petrece anual, în semnul Vărsător s-a mai petrecut în urmă cu aproximativ 28 de ani și se va petrece tot aici și în următorii doi ani. Este o nouă energie a iubirii pe care trebuie să o experimentăm acum.

Pe de o parte, relațiile solide, bazate pe înțelegere și empatie se vor consolida, iar pe de altă parte, cele fragile se pot încheia, dat fiind că Venus este în aspect tensionat cu Uranus din Taur. De asemenea, aventurile nu sunt susținute, ci ni se cere maturitate și responsabilitate în plan sentimental, iar ca lucrurile să funcționeze este vorba de libertate în relații, de independență mai multă, în sensul cel ai bun al cuvintelor, adică venită la pachet cu respect și încredere.

În această perioadă, putem fi atrași de parteneri alături de care empatizăm la nivel intelectual, de raționament, de parteneri alături de care ne putem creea o perspectivă de viitor. Relațiile începute acum au o doză de instabilitate, însă ar putea fi relații de lungă durată. Pe de altă parte, putem avea senzația că persoana iubită este mai rece cu noi, mai indiferentă, însă trebuie să conștientizăm că și noi suntem la fel percepuți și să nu punem la suflet, ci să încercăm să purtăm dialoguri sincere și deschise.

Dat fiind că Venus este și planeta banilor, ne cere să fim mai responsabili la cheltuieli în acest weekend, mai ales că există riscul ca din cauza dezamăgirii sau tristeții, neîmplinirii, pe care o putem resimți în plan sentimental, mai ales dacă suntem singuri, să fim tentați să ne alinăm la shopping, creându-ne astfel un confort de moment.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 6 februarie 2021

Dragoste

Posibil să te simți nebăgat în seamă de prieteni, dar cumva contextul să te facă să-ți dai seama că tu, poate, te-ai distanțat. Conjuncția vine cu senzația că partenerul de viață nu te mai iubește, nu mai este atent la tine așa ca înainte, iar asta te va ajuta să te responsabilizezi vizavi de relație. Se pot consolida relațiile în care partenerii au aceleași idealuri de viitor.

Carieră și bani

Profesional, nu doar azi, ci zilele acestea, te poți simți limitat în proiectele tale. Nu poți să-ți atingi niște idealuri avute, nu găsești resursele să-ți pui planurile în palicare, însă vei reuși cu răbdare și perseverență.

Sănătate

Profită că este weekend și odihnește-te mai mult.

Horoscop zilnic Taur – 6 februarie 2021

Dragoste

Ți se schimbă perspectivele sentimentale, idealurile, viziunile de viitor, fie că ești în cuplu, fie că ești singur. Este un moment în care îți dorești, nu doar stabilitate și siguranță, ci obiective comune cu partenerul, libertate, independență, dar și încredere și respect. Ai țeluri foarte înalte în dragoste și va trebui să ai răbdare pentru a ți le atinge.

Carieră și bani

Conjuncția Venus-Saturn din Vărsător se petrece chiar în sectorul carierei tale. Pentru unii poate fi un moment de recunoaștere profesională, de atingere a unor obiective, iar pentru alții un moment de conștientizare. Limitările profesionale actuale pot determina mulți nativi să pornească pe alt drum.

Sănătate

Este nevoie să te responsabilizezi mai mult cu privire la sănătatea ta, la programul și stilul tău de viață. Este vorba de mult stres profesional care cere odihnă pe măsură.

Horoscop zilnic Gemeni – 6 februarie 2021

Dragoste

Sunt convingeri și mentalități care se schimbă în relația ta, mai ales vizavi de bani, buget comun cu partenerul sau terți, dar și legate de viața intimă. Este un moment al maturizării sentimentale și poți deveni mai înțelept în iubire, dar și în relația cu copiii.

Carieră și bani

A venit vremea să te responsabilizezi vizavi de principiile de viață pe care le ai și după care te ghidezi, vremea să iei în serios acele situații pe care până acum le-ai tratat superficial.

Sănătate

Azi fă tot posibilul să te odihnești. Deja poți resimți efectele aspectului tensionat de mâine care-ți aduce o doză mai mare de irascibilitate și agitație interioară, psihică.

Horoscop zilnic Rac – 6 februarie 2021

Dragoste

Conjuncția îți cere mai multă responsabilitate față de banii, bunurile materiale pe care le deții cu alții, mai ales fiind vorba de partenerul de viață. Cât de importante sunt resursele partenerului pentru tine? Este o perioadă destul de instabilă în cuplu și este nevoie de restabilirea unor reguli, de discuții mature. Viața intimă este, de asemenea, vizată.

Carieră și bani

Sunt relații profesionale care se pot îmbunătăți. Poți avea discuții cu persoane înțelepte care să te ghideze. Zilele acestea se pot stabili termenii financiari ai unor contracte, litigii, partaje.

Sănătate

Luna traversează casa sănătății tale și-ți induce o mai mare nevoie de a petrece timp cu tine, de a te dedica unor contexte care te bucură și te binedispun.

Horoscop zilnic Leu – 6 februarie 2021

Dragoste

Conjuncția Venus-Saturn din Vărsător ție îți impactează relația. Posibil să simți o răceală, indiferență din partea partenerului, să te simți dat la o parte, însă acest context vine, de fapt, să te responsabilizeze, să-ți arate că este nevoie să-i aloci mai multă atenție și grijă.

Carieră și bani

Este un context care te ajută să-ți stabilești obiective pe termen lung legate de contractele tale, de colaborările tale. Chiar dacă unii asociați sau persoane din jur par mai dificile, depune un efort să ajungi la un echilibru cu aceștia.

Sănătate

Nu aștepta ca ceilalți să te facă fericit, să te bucure și să-ți redea entuziasmul, ci fă-o tu. Dedică-te activităților distractive, cu copii sau hobby-urilor tale.

Horoscop zilnic Fecioară – 6 februarie 2021

Dragoste

Persoana iubită sau copiii sunt în jurul tău și asta te bucură. Profită de această zi și stai de vorbă, făceți-vă planuri de viitor, desfășurați activități împreună.

Carieră și bani

S-ar putea ca astăzi să nu ai niciun chef să te dedicia activităților pe care ți le planifgicasei sau, dacă totuși, vei decide să o faci, o vei face fără niciun cgef. Profesional, această conjuncție te întreabă dacă ești la locul potrivit de muncă și ce este de făcut pe viitor, indiferent de răspunsul tău.

Sănătate

Nu este exclus ca din cauza provocărilor din ultimul timp să te simți mai obosit astăzi sau, din diferite motive, să fii nevoit să te odihnești, să-ți anulezi programul. Conjuncția îți cere responsabilizare vizavi de stilul de viață, dacă-ți dorești o îmbunătățire a sănătății.

Horoscop zilnic Balanță – 6 februarie 2021

Dragoste

Conjuncția Venus-Saturn din Vărsător se petrece chiar pe casa iubirii tale și este un moment important care vine cu unele revelații sentimentale de viitor. Astfel, te poți simți atras de o persoană cu care empatizezi, alături de care te simți în largul tău, însă nu te aștepta ca lucrurile să se înflăcăreze imediat pentru că Saturn limitează. În cuplu, romantismul este unul sobru, cumva resimțit ca fiind învechit, iar aventurile sunt excluse. Sunt și nativi care profită de context și încheie o relație care-i ținea captivi. A venit vremea să înveți maturitatea și responsabilitatea sentimentală.

Carieră și bani

Este posibil să nu te simți la fel de creativ ca până acum, dar asta să te ambiționeze să dai ce ai mai bun din tine. Poți dezvolta în chip nebănuit niște talente artistice sau niște hobby-uri, pasiuni pe care le ai.

Sănătate

Poți simți unele restricții de a-ți desfășura activitățile care-ți fac plăcere sau poate simți că nimic nu te bucură, însă este tot o lecție de maturitate și seriozitate pe care Saturn o cere, mai ales celor care au fost prea canalizați pe distracție. Vei învăța să cauți bucuria de a trăi în alte sfere decât până acum.

Horoscop zilnic Scorpion – 6 februarie 2021

Dragoste

S-ar putea să simți că familia nu este de partea ta, că nu-ți acordă sprijin și încredere sau că nu te înțelege, însă acest context te susține să te maturizezei și să porți discuții cu cei dragi. În cuplu, poți resimți o răceală a partenerului inexplicabilă. De asemenea, este momentul să discuți sincer și deschis și să găsești acele motive care vă leagă pentru că se pot consolida relații, deși contextul general este instabil, maia les acolo unde libertatea și independența partenerului nu sunt înțelese.

Carieră și bani

Este posibil să ai parte de obstacole sau limitări care vizează o situație locativă, ce ține de casă. Dă dovadă de mai multă maturitate și înțelepciune în relațiile cu partnerii de afaceri, colaboratorii, asociații.

Sănătate

Starea emoțională este foarte instabilă, greu de înțeles, apăsătoare și este posibil ca unele traume din trecut, din copilărie chiar să se activeze și să picteze și mai sumbru contextul.

Horoscop zilnic Săgetător – 6 februarie 2021

Dragoste

Azi nu vei fi prea declarativ cu sentientele tale și, în general, nu vei avea chef de povestit. Abordezi foarte matur și rigid o situație sentimentală, un dialog cu partenerul de viață poate, însă ai grijă să nu fii perceput ca fiind indiferent.

Carieră și bani

Ai șansa să primești sfaturi înțelepte, mature, care să te responsabilizeze și să-ți dea o direcție de viitor. Asvultă-le! Totodată, vei dori să fii ascultat de ceilalți, vei fi serios în explicații și ușor rigid în raționament.

Sănătate

Luna este în zodia ta și îți aduce o stare interioară de bine, de putere și optimism că poi face față tuturor provocărilor. Ai mai multă grijă la deplasări astăzi.

Horoscop zilnic Capricorn – 6 februarie 2021

Dragoste

S-ar putea ca sentimental să manifești o răceală aparte, o sobrietate mai greu de înțeles, iar în relațiile cu copiii să fii mai rigid. De asemenea, este momentul să vezi ce perspective de viitor are relația ta, povestea ta de iubire. Pe de altă parte, în cuplu se pune probema banilor, se discută despre posibilitatea de a crește veniturile.

Carieră și bani

Conjuncția Venus-Saturn din Vărsător îți amprentează sectorul banilor. Te poți bucura de o reușită financiară, de un succes material, dar va trebui să fii responsabil și înțelept, dar mai ales perseverent în activitatea întreprinsă. Mulți nativi au acum șansa de a scoate bani dintr-un talent, printr-o abilitate pe care o au.

Sănătate

Luna își tranzitează casa sănătății și te susține dina cest punct de vedere. Nu apar situații neplăcute sau deranjante, dar nici nu vei avea prea mare chef de distracție.

Horoscop zilnic Vărsător – 6 februarie 2021

Dragoste

Conjuncția Venus-Saturn din zodia Vărsător este un moment destul de important pentru cei născuți după 1990, dat fiind că este prima dată când se confruntă cu această energie. Este momentul responsabilizării și maturizării sentimentale, momentul să se iubească mai mult, să le pese mai mult de propria lor persoană. Mulți nativi vor căpăta o mare doză de înțelepciune sentimentală acum. Relațiile care încep acum pot fi de viitor.

Carieră și bani

Tot această conjuncție poate veni cu o promisiune de viitor că lucrurile se îndreaptă în direcția potrivită, dorită, că o situație din viața ta se îmbunătățește, că vei avea succes, dar îți cere perseverență, răbdare și înțelepciune.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme de sănătate, ci din contră o îmbunătățire a stării de spirit, a stării generale.

Horoscop zilnic Pești – 6 februarie 2021

Dragoste

S-ar putea să nu te simți iubit, apreciat, să nu ai încredere în tine sau în partenerul de viață, să te simți trădat, înșelat. Este nevoie de mai multă maturizare vizavi de o relație intimă sau mai multă responsabilizare vizavi de viața intimă, în general. Este posibil ca niște amintiri să fie acum resimțite ca răscolitoare, în ideea de a ajuta la vindecare.

Carieră și bani

Îți lipsește încrederea în tine, iar această conjuncție de astăzi îți poate accentua sentimentul. Saturn îți cere să te responsabilizezi vizavi de niște datorii, bunuri materiale, partaje și moșteniri, să-ți plătești niște taxe, impozite.

Sănătate

Nu este exclus ca unele afecțiuni mai vechi, netratate sau tratate necorespunzătr să fie acum resimțite pentru a te responsabiliza și a le trata. Sunt frici și angoase care se pot manifesta.