Hotărârea de Guvern pentru expropriere a stabilit deja/CNAIR a anunțat ce se întâmplă cu lemnul defrișat pentru autostradă
This browser does not support the video element.
Lucrările pentru amenajarea drumului tehnologic care va servi ca drum de acces în cadrul lucrărilor de amenajare a Autostrăzii Pitești-Sibiu, de pe Valea Oltului, continuă cu lucrările de defrișare. Reprezentanții CNAIR spun că masa lemnoasă va ajunge în posesia ocoalelor silvice, a UAT-urile sau persoanelor fizice, deținătoare ale acestor păduri.
Sectorul de drum cuprins între km 242+600 și km 250+000 de pe Valea Oltului se află în zona de protecție a DN7, iar în acest moment aici sunt continuate lucrările de defrișare
Arborii defrișați sunt trimiși la Ocoalele Silvice din zonă, la Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) care dețin anumite suprafețe supuse defrișărilor dar și unor persoane fizice (proprietari) care sunt despăgubite în natură pentru masa lemnoasă. Această distribuire a fost stabilită prin Hotărârea de Guvern pentru expropriere. Reamintim că circulația riveranilor este permisă în intervalele orare: 7:30 – 8:00 și 16:30 – 17:00!, anunță cei de la Drumuri Naționale.
CITEȘTE ȘI: