Hunedoreanul acuzat că ar fi violat o cățelușă a ajuns în fața instanței. Zeci de iubitori de animale s-au strâns la judecătorie /„I-a picat fața”
Bărbatul din Hunedoara care ar fi răpit și violat în repetate rânduri o cățelușă labrador a apărut pentru prima dată în fața instanței. A.D. a fost adus cu mandat la Judecătoria Hunedoara, unde se derulează procesul în care este acuzat de rănirea și schingiuirea animalelor, dar și de distrugere și violare de domiciliu. În fața judecătoriei, marți dimineață, s-au strâns o mulțime de susținători ai Arei, cățelușa care ar fi fost abuzată sexual. Hunedoreanul este judecat în stare de libertate, iar tinerii care o au în grijă pe cățelușă se tem că presupusul violator ar putea să se răzbune și să o otrăvească pe Ara.
Un caz cu totul ieșit din comun s-ar fi petrecut la Hunedoara, unde un muncitor zilier în construcții, în vârstă de 49 de ani, a fost filmat în timp ce răpea o cățelușă labrador pentru a o abuza sexual. Tinerii care o au în grijă pe Ara, așa cum se numește cățelușa, au intrat la bănuieli după ce aceasta dispărea de acasă zile în șir și se întorcea plină de sânge.
Ca să afle ce se petrece, au montat camere de luat de vederi și astfel l-au surprins pe un bărbat în timp ce se furișa, în timpul nopții, o ademenea pe Ara și pleca cu ea.
După ce au văzut imaginile șocante, tinerii au mers cu Ara la medicul veterinar, care le-a confirmat că aceasta fusese violată. Tinerii l-au dat în judecată pe vecinul lor, care a scăpat ca prin urechile acului de acuzațiile de zoofilie, deoarece faptele s-au petrecut înainte de modificarea Legii privind protecția animalelor, prin care s-a stabilit că zoofilia este considerată cruzime față de animale.
Zoofilia se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 7 ani.
Adus la judecătorie pe ușa din spate
La Judecătoria Hunedoara a avut loc, marți, un nou termen de judecată în procesul în care bărbatul este acuzat de rănirea și schingiuirea animalelor, dar și de distrugere și violare de domiciliu. A fost cea de-a treia înfățișare în proces și prima dată când presupusul zoofil a apărut în instanță. Acesta a fost adus la judecătorie cu mandat.
Pentru ca iubitorii de animale care s-au adunat în fața instituției să nu îl abordeze pe presupusul zoofil, acesta a fost băgat de polițiștii pe ușa din spate a judecătoriei.
”I-a picat fața când a văzut câți oameni am intrat în sala de judecată, am fost vreo 40. Cred că l-a lovit un pic realitatea. A cerut să-și aducă avocat și procesul s-a amânat. Procurorul a cerut să trecem de la proces public la proces secret, din cauza naturii morale, să fie cu ușile închise. În timp ce eram în sală, l-am observat (pe inculpat, n.r.) uitându-se la mine de două ori. La final, a plecat pe ușa din față, liber. Drepturile lui constituționale sunt respectate, dar ale noastre nu. Faptul că ne hărțuiește nu se consideră o amenințare”, ne-a spus Ioana B,, tânăra care o are în grijă pe Ara.
”A venit țintă spre mașina noastră”
Ioana B. ne-a mai spus că A.D. a plecat nervos de la judecătorie și se teme că va încerca să se răzbune.
”Gândul meu este că el a plecat cu dorința de răzbunare. Mi-e teamă de ce le-ar putea face cățeilor, nu cumva să arunce otravă în curte ca răzbunare”, a adăugat tânăra.
Aceasta ne-a relatat și un episod care s-ar fi petrecut acum ceva timp în parcarea unui supermarket, când a dat nas în nas cu presupusul abuzator al Arei.
”Eu eram cu o prietenă, băgam cumpărăturile în mașină și el ieșea din același magazin. A venit țintă spre mașina noastră, prietena mea l-a văzut, m-a împins în mașină și a închis ușile. El a rămas în spatele mașinii, înjurând și făcând tot felul de gesturi obscene”, ne-a mai povestit Ioana B.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 26 martie.
CITEȘTE ȘI: