Iancu Guda, expert financiar, la podcast „ALTCEVA”, despre educația financiară a copiilor: Așa își dau seama cum să pună banii în mișcare 

Publicat: 14 04. 2024, 19:04

This browser does not support the video element.

Cea mai recentă ediție a podcastului Altceva cu Adrian Artene s-a difuzat sâmbătă, 13 aprilie, pe canalul oficial de Youtube. Cei interesați au avut șansa să primească sfaturi de la un specialist, o adevărată lecție utilă despre educație financiară, bani și investiții.

Banii sunt întotdeauna un subiect delicat și extrem de important, astfel că oricând opinia unui expert financiar e binevenită. Iancu Guda a dezvăluit care sunt pașii de urmat pentru a asigura o educație financiară solidă copiilor. De asemenea, cei interesați de acest aspect extrem de important au putut afla ce să facă pentru a câștiga mai bine, cum pot fi păstrați banii, dar și în ce să investească eficient.

„În cartea Și acum sunt adulți care nu știu diferența dintre nevoi și dorințe. De exemplu, un prieten care voia patru camere – își dorea, nu avea nevoie. Își dorea liniște seara să nu se mai certe copiii și îi izola pe fiecare în camera lor. De asemenea, (n.r. copiii trebuie să învețe) că banii sunt limitați și totul se discută înainte de cumpărături. Un dulce pe zi, o minge de fotbal, o jucărie, o remorcă.

Nu pot să-ți iau trei jucării în același timp. Vrei alta? O donăm pe asta la biserică sau la copii, la orfelinat. Adică o alegere înseamnă în cota, partidă și o renunțare. De ce? Banii sunt limitați. De la 5 ani până la 10 ani trebuie să învețe mentalitatea de salariat. Am pus ghilimele, că n-o să-l exploatăm pe copil, dar mici sarcini în în gospodărie – du gunoiul, ia pâine. Pentru asta ai 10 lei. De asemenea, îți faci lecțiile, ajuți o bătrânică să traverseze strada sau în autobuz să îi faci loc. Alea sunt responsabilități sociale în viață. Deci între 5 și 10 ani, banii se produc prin muncă și cum îi gestionezi? Trei direcții? Nevoi, dorințe și caritate (…)

De la 10 la 14 ani, copilul trebuie să învețe că banii se fac și prin antreprenoriat. Bunicul mi-a zis să îl ajut să strângă lucernă pentru porci – îți dau 10 lei pe sacoșe. Mi-a zis:  muncești alături de mine și îți dau 10% din profit la vânzarea porcilor de Crăciun. Și am învățat că pot să câștig bani cu aceeași muncă (…)

(n.r. Pentru etapa) de la 14 ani până la 18 ani mai am fix un minut (…) Deci copiii la 14 ani au buletin, faceți-le cont la bancă, părintele tutore, face-ți-le cont la broker, să investească la bursă și să-și cumpere smartphone din dividendele plătite de Apple.

Și așa își dau seama cum să pună banii în mișcare într-o lume modernă, într-o piață de capital, într-o economie deschisă (…) Dacă vreți să vorbim și de la 18 la 23 de ani, că mulți tineri visează să fie antreprenori din prima. Însă aici trebuie pasiune, expertiză, reputație, independență și planificare. Și ar fi bine să învețe asta întâi, înainte să piardă bani cu aventuri antreprenoriale”, a explicat expertul financiar.

Subiecte de actualitate, abordate profesionist la „Altceva cu Adrian Artene”

Înainte de PREMIERA acestei noi discuții care se anunță a fi cu adevărat interesantă, ai ocazia să urmărești pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” ediția precedent, intitulată sugestiv: PODCASTUL CARE TE VA ÎMBOGĂȚI. IANCU GUDA ne pune ”Banii în mișcare”: cum NE DUBLĂM BANII în 10 ani!

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.