Ianis Hagi s-a accidentat grav la un meci din Cupa Scoției. Fotbalistul a suferit o intervenție chirurgicală şi va lipsi șase luni de pe gazon
Ianis Hagi (23 de ani) s-a accidentat grav, vineri seară, în meciul pe care echipa Glasgow Rangers l-a disputat cu cei de la Stirling Albion, în 16-imile Cupei Scoției (scor 4-0).
Mijlocaşul român a fost titular şi a părăsit terenul după 14 minute, acuzând dureri la genunchiul drept, în urma unei ciocniri pe care a avut-o cu un fundaş advers. Din nefericire, internaţionalul român a suferit o ruptură a ligamentelor.
Băiatul lui Gheorghe Hagi a fost operat luni şi va lipsi aproximativ șase luni de pe gazon, scrie Mediafax. Practic, el nu va mai putea juca în acest sezon, urmând să fie indisponibil până la finalul actualei ediții.
„Ianis Hagi a avut nevoie de o operaţie. A făcut-o ieri. Din păcate, nu îl vom mai putea folosi în restul sezonului. Am vorbit ieri cu el, este pozitiv, concentrat şi sunt sigur că recuperarea va decurge rapid”, a confirmat antrenorul echipei Glasgow Rangers, olandezul Giovanni van Bronckhorst, într-o conferinţă de presă susținută marți.
Ianis Hagi riscă să rateze și meciurile echipei naționale
Acum, după accidentare și intervenția chirurgicală suferită, Ianis Hagi riscă să rateze meciurile pe care echipa națională a României urmează să le joace în Liga Națiunilor, scrie Prosport.
„Tricolorii” se vor avea de disputat patru meciuri în luna iunie a acestui an. Reprezentativa noastră va întâlni Muntenegru (4 iunie), Bosnia Herțegovina (7 iunie), Finlanda (11 iunie) și în retur cu Muntenegru (14 iunie).
Ianis Hagi este cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, iar în sezonul 2021 – 2022 a jucat în 27 de meciuri, a dat patru goluri și 4 pase decisive.
Fotbalistul român a ajuns la Rangers pe 31 ianuarie 2020, după ce KRC Genk l-a cedat sub formă de împrumut la formația din Scoția, iar trupa din Glasgow a plătit 3,5 milioane de euro pentru transferul definitiv al lui Ianis Hagi în iulie 2020. Pe parcursul carierei sale, Hagi a mai jucat pentru Academia Hagi, FC Viitorul, Fiorentina, KRC Genk și Rangers.