Prima pagină » Actualitate » Iași: Femeie dispărută de două zile, găsită moartă într-o podgorie. Ar fi fost ucisă de o haită de câini

Iași: Femeie dispărută de două zile, găsită moartă într-o podgorie. Ar fi fost ucisă de o haită de câini

Iași: Femeie dispărută de două zile, găsită moartă într-o podgorie. Ar fi fost ucisă de o haită de câini
Iași: Femeie dispărută de două zile, găsită moartă într-o podgorie. Ar fi fost ucisă de o haită de câini

O femeie de 70 de ani din comuna Bârnova, județul Iași, dată dispărută acum două zile, a fost găsită decedată într-o podgorie.

Sătenii spun că femeia ar fi fost ucisă de o haită de câini și că acum le este teamă să mai meargă prin sat, gândindu-se că ar putea avea aceeași soartă.

Potrivit vecinilor, femeia avea mai multe oi, pe care obișnuia să le plimbe prin sat.

Oamenii spun că nu este prima dată când animalele atacă săteni, de aceea le este frică să iasă, temându-se că ar putea fi atacați oricând, potrivit Antena3.

Femeia din Iași nu avea pe nimeni

Primarul din comuna ieșeană spune că femeia nu avea nicio rudă de care autoritățile să știe și trăia din mila vecinilor.

„Persoana respectivă locuieşte la diferite familii, în ultimul timp stătea la un cioban, nu are buletin”, a declarat primarul comunei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Un caz similar s-a petrecut luna trecută în municipiul Iași

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost internat în stare gravă la Spitalul „Sf. Spiridon” după ce a fost muşcat de patru maidanezi.

Câinii fără fără stăpân s-au înmulțit în Iași în ultima perioadă, se plâng locuitorii orașului.

Acest incident a avut loc în cartierul ieșean Cicoare.

Coordonatorul UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul a fost în cartierul Galata să îşi viziteze fratele, iar la întoarcerea spre casă a fost atacat de o haită de câini.

„Pacientul prezenta plăgi muşcate la nivel auricular stâng, cu importantă lipsă de substanţă la nivelul pavilionului auricular, la nivelul regiunii obrazului stâng şi plăgi escoriate la nivelul omoplaţilor bilaterali. Pacientul a beneficiat de consulturi de specialitate efectuate de medici ORL, Oro-Maxilo-Faciali, de Chirurgie Generală şi Boli Infecţioase, pentru stabilirea conduitei terapeutice. El a rămas internat la clinica de ORL”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.

Mai multe astfel de incidente au avut loc anul acesta în diferite orașe din țară. În Reșița, un bătrân de 88 de ani a fost mușcat de mai mulți câini maidanezi. Preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara, el a intrat direct în secția de chirurgie plastică şi reparatorie. Medicul care l-a operat pe bătrân a declarat că pacientul a fost mușcat de 7-10 câini.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele

Citește și