Ieșeancă de 51 de ani, găsită MOARTĂ în Italia. Maria lasă în urmă o fiică de doar 14 ani / Familia nu are bani pentru a-i repatria trupul
Maria Purcaru, o femeie de 51 de ani care era stabilită în Italia, a fost găsită moartă la locul de muncă. În urma ei rămâne o fiică de doar 14 ani, iar familia spune că nu are banii necesari pentru a-i repatria trupul neînsuflețit.
Ieșeanca lucra pe post de cameristă la un hotel din localitatea Cattolica, provincia Rimini, din Emilia-Romagna, și locuia într-o cameră a unității de cazare.
Femeia a fost găsită moartă în pat, de o colegă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 23 iulie, în jurul orei 04:00.
Sora ei povestește că Maria avea mai multe boli, dar care nu i-ar fi pus viața în pericol. Moartea femeii ar fi apărut în urma unui infarct.
Își creștea singură fiica de 14 ani
Originară din Luncași, comuna Hălăucești, județul Iași, era o femeie divorțată, care își creștea singură fiica de 14 ani.
În trecut, femeia mai lucrase în Italia ca îngrijitoare, dar în luna iunie, după ce fata ei a terminat școala, a decis să revină. Visul frumos s-a spulberat, pentru că, după doar o lună și jumătate de muncă, femeia a murit în mod subit, scrie Rotalianul.
Acum, familia spune că nu are posibilitatea de a suporta costurile repatrierii trupului neînsuflețit.
Vă recomandăm să citiți și:
Sursa foto: Rotalianul