Igor Dodon, mesaj pentru poporul român, de Ziua Națională a României: „Rămân optimist privind perspectiva dinamizării și extinderii relațiilor speciale moldo-române”
Președintele în exercițiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, a trimis omologului său Klaus Iohannis un mesaj de felicitare, în numele cetățenilor Republicii Moldova.
Dodon a ținut să mulțumească pentru asistența oferită de România în implementarea proiectelor bilaterale și a precizat că rămâne optimist în extinderea relațiilor moldo-române.
Președintele Igor Dodon, mesaj de felicitare cu ocazia Zilei României: „Rămân optimist privind perspectiva dinamizării și extinderii relațiilor speciale moldo-române”
„În context festiv, țin să remarc, cu gratitudine, asistența valoroasă oferită de România, inclusiv prin implementarea proiectelor bilaterale sectoriale, cu beneficii importante pentru Republica Moldova. Rămân optimist privind perspectiva dinamizării și extinderii relațiilor speciale moldo-române, bazate pe comuniunea de limbă, cultură, istorie și pe interesul reciproc avantajos al statelor noastre”, este menționat în mesajul oficial al lui Igor Dodon.
Șeful statului din Republica Moldova transmis poporului român urări de sănătate, bunăstare şi prosperitate, succes și progres continuu.
Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, începând din 1990, la data de 1 Decembrie. În acest an, în contextul pandemiei de COVID-19, Ziua Naţională va fi marcată la nivelul întregii Românii cu respectarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii noului coronavirus, în unele cazuri evenimentele vor avea loc exclusiv online.
1 DECEMBRIE. Spectacol poetic-muzical la Chișinău, dedicat Zilei Naționale a României
La Chișinău, cu ocazia Zilei Naționale a României, va fi organizat un spectacol extraordinar care va pune accentul pe legăturile ”de sânge” și pe dorința comună pentru ”Neam și Țară”.
Evenimentul – organizat de Ambasada României în Republica Moldova şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, în colaborare cu Teatrul poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău, va fi transmis la postul de televiziune TVM 2 chiar pe data de 1 decembrie, urmând a fi redifuzat – la TVM 1 – pe data de 2 decembrie.