Ilie Bolojan: „Nevalidarea înainte de parlamentare dă naştere la tot felul de SCENARII care induc tensiuni” / „Cum au dat-o, nu sună bine”

Publicat: 29 11. 2024, 14:32
Actualizat: 29 11. 2024, 14:32

Ilie Bolojan, președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL), consideră că nevalidarea primului tur al alegerilor pentru Președinția României, înainte de alegerile parlamentare care se vor desfășura în data de 1 decembrie, dă naștere unor scenarii care induc tensiuni în societetate.

Decizia CCR ar putea fi una bună, pe fond, a mai spus Ilie Bolojan la Europa Liberă, citat de news.ro.

„Eu nu am date ca să spun că nu a fost corect. Ni s-a comunicat pentru prima dată repede, deci pentru prima dată sistemul de scanare a funcţionat bine. Vă rog să vă gândiţi cum se numărau voturile pe la locale, se stăteau cu saci două, trei zile, oamenii erau terminaţi, aşteptând să predea votul”, a precizat Ilie Bolojan.

Este imposibil practic să se termine numărătoarea până astăzi la prânz”

Ilie Bolojan a mai spus că este imposibil ca renumărarea voturilor să fie încheiată într-un interval de timp atât de scurt.

Fiind reprezentanţi de la toate partidele în aceste birouri electorale, ar trebui – şi aşa se cuvine într-o ţară – să se facă fără suspiciuni, să se facă corect. Problema pe care o avem este că într-adevăr e foarte puţin probabil, este imposibil practic să se termine numărătoarea până astăzi la prânz.

Deci este evident că chiar dacă este o şedinţă a Curţii, ea nu va putea să ia o decizie având în vedere că nu au primit rezultatele renumărătorii. Dacă vor interveni alte elemente sau nu, nu am de unde să ştiu.

Ideea este însă că această, să spunem, nevalidare înainte de parlamentare dă naştere la tot felul de scenarii, dacă se va întâmpla într-un fel, dacă se va întâmpla altfel, care, din păcate, induc în societate nişte tensiuni şi care pot avea o influenţă şi asupra alegerilor parlamentare”, a afirmat preşedintele interimar al PNL.

„E o decizie care a generat confuzie şi discuţii”

Președintele interimar al PNL a mai precizat și că, până acum, a evitat să comenteze, pe fond, la decizii juridice.

Eu nu am elemente juridice care au stat la baza acestei decizii şi în general am evitat să fac comentarii pe fond la decizii juridice, pentru că ştiţi, pe de o parte, spunem: respectaţi deciziile justiţiei, pe de altă parte: comentaţi-le, vedeţi despre ce este vorba.

Dar foarte deschis discutând această decizie juridică care, în termenul în care a fost dată, nu poate fi respectată, e clar că e o decizie care a generat confuzie şi discuţii şi nu poţi să-i spui că e o decizie bună. Pe fond, s-ar putea să fie o decizie bună dacă au elemente, dar cum au dat-o, nu sună bine”, a mai spus Ilie Bolojan.


Citește și:

CAB: Călin Georgescu era OBLIGAT să plaseze codul unic de identificare dat de AEP pe toate materialele de propagandă electorală publicate online

Ucraina trage cu dinții de Kursk și așteaptă învestirea lui Trump. „Dacă vorbești cu americanii, principala concluzie este că începem de la ZERO”

Inflația a afectat și Târgul de Crăciun 2024 din Drumul Taberei. Cu cât s-a scumpit vinul fiert față de 2023 și cât mai costă o porție de sarmale

RECORD pe piața de artă din România. Revista 75HP, simbolul avangardei românești, cea mai scumpă revistă vândută la LICITAȚIE

Partidul Oamenilor Credincioși, trei CANDIDAȚI pe listele electorale. Prima poziție, ocupată de președintele formațiunii