Ilie Morega și-a SPART capul în ambulanță, în timp ce era transportat către Spitalul de Psihiatrie / Medic: „Prezintă un episod maniacal”

Publicat: 04 06. 2024, 12:54
Actualizat: 04 06. 2024, 12:56

This browser does not support the video element.

Fostul prefect de Gorj, Ilie Morega, și-a spart capul în timp ce era preluat de o ambulanță, de la locuința sa din Baia de Aramă, pentru a fi internat forțat în Spitalul de Psihiatrie din Severin.

Șoferul din ambulanță a pus o frână bruscă, pentru a evita un accident, iar Ilie Morega a căzut în ambulanță, suferind astfel un traumatism cranian.

„Am fost informat de acel incident, dar fiindcă a avut loc ieri (luni – n.red.) după-masă în ambulanța care era la Baia de Aramă, nu am putut să tragem nicio concluzie deoarece trebuia să chemăm echipajul de la Baia de Aramă care să vină să dea toate detaliile despre ce s-a întâmplat în acea în acea ambulanță. Pacientul se pare că a suferit un traumatism cranian cu o plagă contuză frontală și a fost dus la UPU pentru investigații și CT”, a declarat, marți, Eleodor Mihuț, director medical Serviciul de Ambulanta Mehedinți.

Ce spun medicii despre starea lui de sănătate

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin, Elena Bololoi, a explicat în ce stare este acum Ilie Morega.

„Pacientul, din punct de vedere al funcțiilor vitale, a ajuns în stare stabilă, însă prezintă un episod maniacal. Astfel a necesitat această internare ca o măsură pentru pacienții din jurul dumnealui, dar și pentru familie și populație.

În momentul acesta se fac demersuri pentru a fi transferat într-o unitate care asigură măsuri de siguranță, respectiv la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, din Timișoara.

Pacientul a prezentat un traumatism cranian deschis care a necesitat doar o sutură a plăcii. În rest, pacientul era stabil”, a explicat dr. Elena Bololoi.

Fostul parlamentar de Gorj a fost obligat la o internare forțată la un spital de boli psihiatrice, din cauza urcării repetate la volan, în ciuda retragerii dreptului de a conduce. (Gândul a relatat pe larg despre acest subiect aici…)

Dan Morega, arestat la domiciliu

Dan Ilie Morega, fostul prefect de Gorj, a fost arestat la domiciliu, în luna martie, după ce a fost prins conducând fără permis, pentru a șasea oară. Ulterior, magistrații din București au decis ca el să fie internat forțat într-un spital de psihiatrie.

Fostul „baron” de Gorj a fost diagnosticat cu demență și tulburări bipolare de către doi medici psihiatri. În ciuda acestor probleme de sănătate, Morega a continuat să încalce legea rutieră.

El a recunoscut că nu a putut sta departe de volan, deși avea permisul suspendat din motive medicale. Mai mult, acesta acuza autoritățile că îl hărțuiesc în această privință, deși el încalcă legea în mod repetat cu bună știință.

„Parcă am fost un criminal de război”, a declarat el săptămânile trecute când a fost prins iar conducând pe drumurile publice.

Dan Ilie Morega a fost prefect de Gorj cu sprijinul PDSR și ulterior deputat PNL și membru PRM. Într-un caz anterior, în noiembrie 2011, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru acuzații de corupție