Imagini ȘOCANTE cu elevul din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta / Înainte de a fi încătușat, el și-a amenințat profesoara cu moartea

Publicat: 12 03. 2024, 12:13

This browser does not support the video element.

Au apărut imagini șocante cu elevul din Târgu Mureș care și-a bătut diriginta. Înainte de a fi încătușat, el și-a amenințat profesoara cu moartea.

ATENȚIE! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL

Adolescentul de 15 ani, elev de clasa a VIII-a în Târgu Mureș, a fost încătușat pe holurile școlii, după ce a bătut-o pe diriginta lui, până a băgat-o în spital.

Cu puţin timp înainte, el fusese dus la Poliție și amendat pentru gesturi obscene în timpul orelor de curs.

Reținut pentru 24 de ore

Elevul care a făcut scandal la şcoală, arătând gesturi obscene şi ulterior agresând un cadru didactic, a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi în baza probatoriului administrat, faţă de tânărul de 15 ani a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore”, a anunţat, luni seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea executării măsurii. ”Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezenţă a substanţelor interzise, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş”, au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureş.

Adolescentul a fost imobilizat

Băiatul a ajuns de două ori în aceeași zi la Secția de Poliție, după ce, inițial, s-a urcat pe un dulap din clasă și i-a arătat gesturi obscene profesorului.

Pentru fapta sa, elevul, violent cu agenții chemați la școală, a fost amendat cu suma de 500 de lei. Ulterior, după ce s-a întors de la Poliție, și-a bătut diriginta cu pumnii și picioarele.

„În jurul orei 12.35, poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii aceleiaşi unităţi de învăţământ cu privire la o faptă de agresiune. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că acelaşi tânăr ar fi aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele cadrului didactic îndrumător, manifestându-se recalcitrant în continuare. Tânărul a fost imobilizat şi condus la sediul unităţii de poliţie alături de părintele său, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale care se impun”, au transmis poliţiştii.