Jurnaliștii Gândul au intrat în posesia unor imagini cu filajul de la DNA în ancheta „Corupție în Portul Constanța.” Rețeaua care lua șpăgi de până la 10 milioane de euro favoriza unele companii, pentru terenuri sau pentru alte beneficii, de care au beneficiat afaceriști cu greutate din Constanța. Imaginile arată teancurile de bani dați mită de un afacerist ofițerului sub acoperire infiltrat în această anchetă de amploare. Stenogramele DNA sunt fulminante, devoalând un tablou general al unor „aranjamente” aproape incredibile.
Personajele implicate păreau de neatins, iar discuțiile interceptate de procurorii anticorupție, aduc în atenție detalii șocante despre nivelul la care ajunsese corupția în Portul Constanța. Dosarul DNA vizează o serie de acte de corupție legate de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.
Șapte suspecți au fost reținuți în uriașa anchetă deschisă în Portul Constanța. În total, 41 persoane fizice și juridice au fost audiate de procurorii DNA. 16 persoane vor fi duse astăzi în fața instanței, cu propunere de arestare.
Date din anchetă arată că membrii rețelei își luau măsuri de protecție sporite. Mai exact, aceștia evitau să vorbească în apropierea telefoanelor, pe care le țineau în portbagajul mașinii, sau scriind sumele pe care voiau să le dea șpagă pe bilețele care erau apoi distrus.
Mai mult, anchetatorii au avut un investigator sub acoperire infiltrat în rețea, care a strâns date importante despre caz și a predat sumele de bani pe care le-a primit ca mită din partea oamenilor de afaceri care urmăreau să obțină contracte în Portul Constanța.
Aceștia s-au infiltrat la cel mai înalt nivel al „rețelei șpăgilor”, au negociat de la egal la egal cu suspecții, iar la momentul potrivit au oferit informații care au completat un puzzle șocant.
Oameni de afaceri influenţi, politicieni importanţi în Constanța, şi mai mulţi funcţionari din administraţia Portului Constanța au fost filmaţi de anchetatori în cel mai mare dosar instrumentat de DNA cu afaceri la malul mării.
Petrică Buduru, Cătălin Crețu, Jean-Paul Tucan, Aktimur Munur, Cătălin Viorel Cristea, Vasile Costea şi Daniel Liliac au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
În același timp, au fost propuse pentru arestare și alte 9 persoane implicate în acest mega-dosar al DNA (toate detaliile AICI).
Documentele intrate în posiesia Gândul arată că anchetatorii au reuşit să documenteze faptele de corupție după ce au reușit să se infiltreze în mijlocul rețelei infracționale care a pus stăpânire pe Portul Constanţa. (informații punctuale AICI)
Toate au fost înregistrate de microfoanele și camerele investigatorilor sub acoperire. Un pion principal în dosar ar fi Ion Dumitrache, președintele PSD Constanța. Acesta a anunțat luni seară că se suspendă din toate funcțiile politice până la finalizarea cercetării.
La dosar, sunt sute de ore de interceptări în care procurorii DNA București spun că au văzut cum erau împărțite șpăgile. Cel puțin 300.000 de euro, bani marcați, s-ar fi tranzacționat pentru obținerea de beneficii, terenuri în Portul Constanța, contracte de mentenanţă sau servicii.
În exclusivitate, Gândul prezintă alte informații-șoc din această anchetă de amploare, iar cuvântul de ordine în întreg scenariul este „șpaga”. Pentru a obține diferite contracte, cei interesați erau pregătiți să introducă, adânc, mâinile în buzunare, pentru a-și asigura un profit imens pe termen lung.
În data de 19 decembrie 2024, unul dintre investigatorii sub acoperire a avut o întâlnire cu Vasile Costea, patronul firmei ABC VAL.
„Mi-a spus că Viorel Cristea (n.red. – adus în compania de stat – Compania Naționale Administrația Porturilor Maritime – de fostul șef, Valeriu Ionescu, pe post de consilier al directorului general) a semnat documentul prin care i se aproba firmei sale să nu i se perceapă penalități pentru întârzierea cu 58 de zile a termenului de finalizare a unor lucrări din contractul Danei 10-12, însă mai este nevoie și de semnătura altor angajați ai CN Administrația Porturilor Maritime SA.
Totodată, a ținut să precizeze că firma sa a primit de la CNAPM o adresă care cuprinde nouă pagini în care se solicită clarificări cu privire la licitația la care el s-a înscris, pentru lucrările de la Poarta 9 a Portului Constanța și mi-a indicat ca pe viitor, managerul comisiei din CNAPM să se consulte cu mine înainte să ceară clarificări de la firma sa.
Costea Vasile mi-a mai sugerat că, dacă vreau ca pe viitor sa îmi remită sumele de bani cu titlu de mită în alte locuri decât sediul firmei sale, să parchez mașina în parcarea unui mall, să îi dau o cheie de la aceasta, iar el să îmi pună banii în interior. Am fost de acord și i-am spus că ar fi bine să pună suma de bani într-o cutie, pe care eu o să o las acolo, așezată în partea din față dreapta”, a declarat investigatorul sub acoperire al DNA, potrivit informațiilor obținute de Gândul în exclusivitate.
GÂNDUL.RO a publicat, în exclusivitate, stenograme din dosarul „Portul Constanța”. Printre suspecți se află și Jean-Paul Tucan, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri constănțeni, acționar majoritar la JT Grup Oil. Acesta este acuzat că a promis mită de sute de mii de euro și a dat o parte din bani ca să obțină avize pentru o zonă de acostare în port. Informațiile exclusive sunt disponibile AICI!
Cum se „rezolvă” legal DOCUMENTELE în Portul Constanța: cu mii de euro și parfumuri de lux