Prima pagină » Actualitate » Imagini ȘOCANTE în Craiova. Doi taximetriști s-au bătut pentru un loc de parcare

Imagini ȘOCANTE în Craiova. Doi taximetriști s-au bătut pentru un loc de parcare

Imagini șocante au fost surprinse în centrul Craiovei. Doi taximetriști s-au luat la bătaie pentru un loc de parcare.

„Poliţiştii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de către un bărbat, de 39 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către un bărbat.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că bărbatul, în timp ce se afla staționat cu autoturismul într-o stație taxi, din Craiova, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat pe care nu îl cunoaște, care ulterior a plecat de la fața locului la volanul unui autoturism în regim taxi.

Bărbatul, de 39 de ani, nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, identificării persoanei care ar fi comis fapta și luării măsurilor legale care se impun”, spun reprezentanții Ipj Dolj.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 25 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea faptei.

CITEȘTE ȘI:

Fiul liderului INTERLOP Robert Nica i-a BĂTUT, într-o benzinărie, chiar pe oamenii tatălui său. Interlopii veniseră să-i aplice „o corecție”

BOMBARDIERII implicați în bătaia de stradă din orașul Pantelimon și VANDALIZAREA Spitalului Sf. Pantelimon din București, trimiși în judecată

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Un astronom explică de ce crede că prima întâlnire cu extratereștrii nu va fi ca în filme