În spațiul public au apărut imagini cu evadarea de sub escorta polițiștilor a celor doi bărbați, în județul Arad. Vă reamintim că pe 4 octombrie, unul dintre autorii spargerii a fost prins. Iată informațiile mai jos, în articol.
În luna iulie a acestui an, a fost spart și incendiat un bancomat în comuna Șiria din județul Arad. Oamenii legii au reușit să îi prindă pe suspecți. Însă, recent, când au fost aduși la Tribunalul Arad, în vederea prezentării în fața magistraților, pentru prelungirea măsurii arestării preventive, au evadat de sub escorta polițiștilor.
Cei doi evadați au fost surprinși de camerele de supraveghere, în momentul în care au evadat de sub ochii polițiștilor. Evadarea a avut loc imediat după ce au fost scoși din duba poliției pentru a fi duși la tribunal.
Cei doi suspecți erau încătușați cu o singură pereche de cătușe. Unul dintre suspecți a fost prins de polițiști, pe 4 octombrie, imediat după evadare. Cel de-al doilea bărbat a fost prins la 4 ore distanță. A fost găsit la 20 de kilometri de Arad.
Vezi și Spărgătorii de pe TikTok au fost condamnați la ÎNCHISOARE după ce și-au transmis furtul în direct
„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 12.45, poliţiştii Centrului de Reţinere şi Arestare preventivă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au desfăşurat activităţi pentru escortarea a 2 bărbaţi, privaţi de libertate, la Tribunalul Arad, în vederea prezentării în faţa magistraţilor, pentru prelungirea măsurii arestării preventive. În timp ce escorta debarca bărbaţii în cauză, la Tribunalul Arad, aceştia au fugit, unul dintre ei fiind prins imediat de poliţişti”, a transmis IPJ Arad.
Sursă video: Antena 3 CNN
Sursă foto: Envato (caracter ilustrativ)