Imaginile DEZASTRULUI: Cum arată acum podul de 2,5 km din Baltimore care s-a prăbuşit după ce a fost lovit de o navă
Podul Francis Scott Key din Baltimore, Maryland, cu o lungime de 2,57 km, s-a prăbuşit marţi după ce un cargobot a intrat în coliziune cu acesta, în jurul orei locale 3 dimineaţa (9:00, ora României).
Salvatorii sunt în căutarea victimelor. Până acum, doar doi oameni au fost scoși din ape, iar unul este în stare critică, au anunțat autoritățile.
Cum arată acum podul din Baltimore
Podul Francis Scott Key, înalt de peste 350 de kilometri şi lung de peste 2 kilometri, s-a prăbuşit în noaptea de luni spre marţi, după ce a fost lovit de o navă cu containere închiriată de compania daneză Maersk. Niciunul dintre membrii echipajului navei, care naviga sub pavilion Singapore şi se numea Dali, nu a fost rănit, dar două persoane au fost scoase din apă şi cel puţin 7 persoane sunt căutate în continuare de serviciile de urgenţă.
Guvernatorul statului Maryland a declarat stare de urgenţă „pentru a mobiliza rapid resursele federale ale administraţiei Biden”.
Încă nu este clar ce s-a întâmplat, iar la anchetă participă şi FBI, dar autorităţile au declarat că nu există indicii de terorism sau intenţie.
Stare de urgență
Guvernatorul statului Maryland, Wes Moore, a declarat stare de urgenţă în urma prăbuşirii podului Francis Scott Key din Baltimore.
„Lucrăm cu o echipă inter-agenţii pentru a desfăşura rapid resursele federale ale administraţiei Biden”, a adăugat el, citat de News.ro.
„Le suntem recunoscători bărbaţilor şi femeilor curajoşi care desfăşoară eforturi pentru salvarea celor implicaţi şi ne rugăm pentru siguranţa tuturor”, se arată în declaraţia guvernatorului.
La rândul său, primarul oraşului Baltimore, Brandon Scott, a deplâns „o tragedie de neconceput” după prăbuşirea podului. El spune că prioritatea trebuie să fie concentrarea asupra operaţiunilor de căutare şi salvare.