În 17 comune din județul Iași se furnizează apă potabilă cu program. Municipiul Iași încă a scăpat de restricții

Publicat: 05 07. 2022, 18:06
Bârnova, una dintre localitățile afectate de raționalizarea apei

Seceta prelungită a adus o criză a apei în Iași, iar furnizorii de apă au anunțat că sunt 17 comune în care se va aplica o restricționare a timpului în care va fi furnizată apa potabilă.

Sunt afectate inclusiv comune mari din Iași, aflate în zona metropolitană a capitalei Moldovei, precum Păun sau Bârnova. Inginerul Răzvan Manolache, de la ApaVital, a explicat că în mod normal, cu excepția lunilor de vară, nu sunt probleme legate de furnizarea apei, dar ele apar atunci când temperaturile ridicate devin regulă.

„Atunci apare un grad mare de simultaneitate a consumurilor care duce la epuizarea apei din rezervoare. Suntem astfel nevoiți să instituim program de furnizare pentru ca toți clienții să beneficieze de apă într-un interval de timp controlat, în prezent aceasta se întâmplă într-un număr de 17 comune din județul Iași, printre care și mai multe localități din zona metropolitană Păun și Bârnova”, a declarat ing. Răzvan Manolache.

Acesta a precizat că una dintre cauzele sistării furnizării apei după un program 24 / 24 de ore este seceta prelungită din ultimii ani care a dus la un deficit cronic de apă la surse. Dar o problemă semnificativă rămâne consumul de apă și pentru alte scopuri decât cel prevăzut în contracte: oamenii folosesc apa în scopuri agricole.

„Neracordarea la rețeaua de canalizare face ca prețul să fie semnificativ diminuat”

„Neracordarea la rețeaua de canalizare face ca prețul să fie semnificativ diminuat și se încurajează astfel consumul de apă. Nici rețelele nu sunt dimensionate după standarde tehnice care să prevadă aceste excese. Orice alt consum care este suplimentar consumului menajer reprezintă o modalitate de a scădea apa din rezervele din care se furnizează apa de consum”, a punctat ing. Răzvan Manolache.

Reprezentantul companiei ApaVital a ținut însă să precizeze faptul că municipiul Iași nu este în momentul de față în risc de a avea raționalizat consumul de apă. În principal, acest lucru se datorează faptului că există două surse alternative de alimentare cu apă, care sunt complementare, în funcție de debit. Pe de o parte este Prutul, care are un nivel al apei scăzut în această perioadă, cât și puțurile din Timișești, o comună din județul Neamț, care are un nivel al apei la 50% din capacitate.

„Municipiul nu este în pericol să nu aibă o alimentare continuă cu apă. Unde apar sincope – în comunele județului și în unele zone metropolitane care au cunoscut o dezvoltare explozivă rezidențială. Sunt zone care au ajuns la consum de 3-4 ori mai mare decât cel curent. Astfel că toate zonele cu consum exagerat pot fi susceptibile la un moment dat de înființarea de program, aceasta fiind singura modalitate prin care se poate ca pe parcursul unei zile să fie intervale orare în care se poate consuma apă”, a punctat ing. Răzvan Manolache.

Localitățile afectate de secetă sunt: Româneşti, Focuri, Coarnele Caprei, Belceşti, Gropnița, Movileni, Deleni, Fântânele, Plugari, Şipote, Trifești, Probota, Vlădeni, Bârnova, Todireşti, Lespezi, Tătăruşi.