În a doua zi de protest, Piața Constituției este în continuare goală. Cine este FERMIERUL care a trimis singurul tractor la miting
Transportatorii și fermierii urmau să protesteze timp de trei zile în Piața Constituției din București însă, în a doua zi de protest, în zona destinată manifestației, nu era nimeni.
În prima zi de protest, în Piața Constituției, se afla un singur tractor, situat pe platforma unui tir, la mitingul „transportatorilor și fermierilor” și câteva persoane, dar la scurt timp au plecat și aceștia.
Avocatul Mircea Bogdan Petre, organizatorul protestului, a declarat, pentru Gândul, că a formulat cererea din spirit civic, însă fermierii și transportatorii nu și-au făcut apariția.
„Am formulat cererea din spirit civic și cetățenesc față de două momente: când protestatarii fermieri și transportatori și-au exprimat public de sute de ori că vor să ajungă în București să-și exprime cererile și față de faptul că primarul Capitalei în data de 11.01.2024 a luat poziție publică și a spus că dacă se va formula cerere de aprobare de protest o va aproba.
În acel moment am considerat, pentru că un fermier merge cu tractorul, un transportator cu capul de tir sau cu tirul, că eu, ca avocat, pot să fac o cerere în numele și în beneficiul acestor persoane fără a-i contacta pentru că niciodată nu pui căruța înaintea boilor. Am zis că dacă fac cererea și dacă se aprobă există canale de comunicare să arăt că s-a aprobat și oamenii să vină să protesteze”, a precizat Mircea Bogdan Petre.
Cine este proprietarul singurului tractor din Piața Constituției
În Piața Constituției a fost adus, pe un trailer, singurul tractor „autorizat” pentru acest protest. Autovehiculul ar aparține unui fermier din Târgu Mureș care a trimis tractorul sub forma unui simbol.
„Domnul ar fi spus că este într-o ligă a unor fermieri protestatari de la Târgu Mureș, dar că are o problemă medicală și nu poate sta în frig. Al acestei persoane ar fi tractorul și l-a adus sub formă de simbol”, a adăugat organizatorul protestului.
Protestul, autorizat pentru 3 zile
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat pe 18 ianuarie că a aprobat organizarea, în zilele de duminică, luni și marți, a unui protest în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR.
CITEȘTE ȘI: