Prima pagină » Actualitate » În Austria, morţii primesc ajutoare pentru combaterea scumpirilor. Guvernul de la Viena cunoaște situația, dar spune că nu poate face nimic

În Austria, morţii primesc ajutoare pentru combaterea scumpirilor. Guvernul de la Viena cunoaște situația, dar spune că nu poate face nimic

În Austria, morţii primesc ajutoare pentru combaterea scumpirilor. Guvernul de la Viena cunoaște situația, dar spune că nu poate face nimic

Guvernul de la Viena acordă un bonus de 500 de euro pentru un adult şi 250 de euro pentru un copil, începând din luna septembrie, „tuturor celor care pot dovedi că au o reşedinţă principală în Austria” timp de cel puţin şase luni în anul 2022, a explicat – miercuri – purtătorul de cuvânt al Ministerului Mediului, Martina Stemmer. Măsura a fost luată pentru a contracara creşterea costului vieţii, ca urmare a tranziţiei ecologice şi războiului din Ucraina.

Doar că suma respectivă apare și în conturile persoanelor decedate care figurează încă în registrul fiscal şi „din punct de vedere legal, este imposibil de recuperat”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Suma revine moştenitorilor defunctului, iar unii au dezvăluit acest lucru în presă, surprinşi că nu pot să returneze aceşti bani publici, care în opinia lor nu li se cuvin.

Această situaţie bizară a dat naştere unei dezbateri vehemente în Austria, o ţară prosperă din Europa care în prezent a introdus reforme fiscale pentru a lupta împotriva încălzirii climei, în luna februarie, la insistenţele ecologiştilor, care guvernează împreună cu conservatorii.

Legea privind „bonusul pentru climă” urmează să compenseze pentru supracosturile asociate cu introducerea unei taxe pentru companiile poluante. Acestea urmează să plătească 30 de euro pentru fiecare tonă de emisii de CO2, ceea ce generează venituri care sunt redistribuite către locuitorii Austriei via această primă anuală.

De la lansarea sa, prima a fost dublată pentru a compensa şi efectele inflaţiei, care a accelerat după invadarea Ucrainei de către Rusia şi sancţiunile decise ulterior de ţările occidentale.

În replică, opoziţia liberală a cerut, miercuri, o reformare a măsurii, denunţând o „risipă a banilor contribuabililor, care aterizează nu numai în buzunarele persoanelor cu venituri mari dar şi în cele ale morţilor”.

La rândul său, extrema dreaptă dar şi o parte dintre conservatori au denunţat faptul că acest bonus este acordat şi solicitanţilor de azil, al căror număr creşte în fiecare lună, notează Agerpres.

Coaliţia care este la putere în Austria din luna ianuarie 2020, formată din ecologişti şi conservatori, este în mod frecvent supusă unor tensiuni din cauza voinţei ecologiştilor de a continua tranziţia energetică, în pofida contextului economic dificil.

Astfel, în urma presiunilor ecologiştilor, Austria a renunţat la sfârșitul anului trecut să îşi mai extindă reţeaua de autostrăzi şi în schimb va investi sume mari în transportul feroviar, pentru a ajunge astfel la neutralitate climatică încă din 2040, mai scrie sursa citată.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și