În ce RELAȚII este Ozana Barabancea cu tatăl copiilor ei. ”Nu e prietenie”

Publicat: 09 08. 2023, 17:30
Actualizat: 09 08. 2023, 17:56

Ozana Barabancea, în vârstă de 53 de ani, a dezvăluit ce relație are în prezent cu tatăl celor doi copii ai săi, Sorin Terinte.

Ozana Barabancea este o apreciată artistă lirică. Este cunoscută publicului telespectator și din postura de jurat la emisiunea „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, prezentată de Alina Pușcaș și Pepe. În ultima perioadă de timp, vedeta a trecut printr-o transformare radicală de look. Ozana Barabancea a slăbit spectaculos după ce și-a făcut o operație de micșorare a stomacului. În plan personal, Ozana Barabancea a fost căsătorită cu Sorin Terinte, un pianist extrem de bine cotat. Din mariajul cu acesta, Ozana Barabancea are doi copii, un băiat care se numește Andrew și o fată, Gloria.

Artista a dezvăluit, într-un interviu pentru revista Unica, în ce relații este în prezent cu fostul său soț, Sorin Terinte. Aceasta a afirmat că nu e vorba despre o relație de prietenie între ea și fostul partener de viață, ci că este mulțumită că bărbatul are o relație frumoasă cu cei doi copii.

În ce relații este Ozana Barabancea cu tatăl copiilor ei. ”Se vizitează, dar eu sunt mamă și tată pentru copiii mei”

 

”Nu e prietenie, el este însurat, are treaba lui, dar este tatăl copiilor mei și este importantă relația frumoasă pe care o are cu ei. Se vizitează, dar eu sunt mamă și tată pentru copiii mei. Nu o să vorbesc niciodată urât despre el în public”, a declarat Ozana Barabancea.

Întrebată cum este în postura de mamă, artista a răspuns: ”Mama Ozana este la fel, doar că atunci când erau copiii mici eram mai ocupată, nu știam să spun nu. Acum sunt tot ocupată, dar ocupația mea principală sunt copiii mei. Sunt alături de ei, le satisfac toate nevoile pentru că le-am promis că-i susțin până își termină masterele”.