Prima pagină » Actualitate » Înalta Curte a respins recursul formulat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

Înalta Curte a respins recursul formulat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

Înalta Curte a respins recursul formulat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

Decizia instanței supreme este definitivă, astfel că rămâne bătută în cuie decizia CCR, alegerile de tur 2 nu se vor relua.

„Constată nulitatea recursurilor declarate de recurenţii-titulari ai cererilor de intervenţie Kovacs Denes, Nica Leon, Marcu Maria, Dimitriu Constantin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Anulează, ca nesemnat, recursul declarat de recurentul-titular al cererii de intervenţie Dimitriu Neculae împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul Pravă Marin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Georgescu Călin împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii Electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, a încheierilor de şedinţă din 19 decembrie 2024, din 23 decembrie 2024, din 30 decembrie 2024 şi a încheierii din Camera de Consiliu din data de 30 decembrie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-intervenientă accesorie Public Attitude împotriva Sentinţei nr. 139 din 31 decembrie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Contestaţii electorale în dosarul nr. 2950/1/2024.

Respinge, ca nefondată, cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentului-reclamant Georgescu Călin, formulată de Coaliţia pentru Drepturi, Libertăţi şi Protecţie, Nuţ Gabriela Ştefania, Mocanu-Gollent Erich-Eduard, Ursu Constantin, Hera Natalica, Petringineru-Motu Runa. Definitivă. Pronunțată astăzi, 17 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Călin Georgescu a dat în judecată BEC și alte instituții

Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept au dat în judecată Biroul Electoral Central și mai multe instituții – Ministerul Apărării, Statul Major al Apărării, Guvern, Parchetul General, Curtea Constituțională, Serviciul Român de Informații -, dar și pe președintele Klaus Iohannis și pe Elena Lasconi, președinta USR, solicitând anularea a două hotărâri ale BEC prin care s-a dispus reluarea alegerilor prezidențiale de la zero, în baza deciziei Curții Constituționale de anulare a primului tur al alegerilor din 2024.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezbătut joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București i-a respins acțiunea. Instanța supremă urmează să anunțe vineri decizia în dosarul anulării alegerilor

Călin Georgescu a spus joi, la ieșire din sediul ICCJ, că nu există probe pentru anularea alegerilor prezidențiale din 2024, iar „drepturile omului, dreptul de a alege și de a fi ales sunt garantate” și „ele nu pot fi judecate”.

„În tot cazul, probe nu sunt, probatoriul nu există din partea celor care au anulat în mod abuziv voința poporului. Pe cale de consecință ceea ce pot declara astăzi este că drepturile omului, dreptul de a alege și de a fi ales sunt garantate. Ele nu pot fi judecate.

În momentul în care judeci drepturile omului, este ca și cum ai încălca orice fel de creație și cred că aceasta este ideea, ceea ce se întâmplă astăzi este o luptă împotriva lui Dumnezeu, este o luptă împotriva dreptului poporului român și împotriva în mod special a celui mai elementar drept la libertate și anume votul liber. Deci practic noi judecăm că am votat liber. Asta este esența. În orice caz, Înalta Curte va rămâne în deliberare și probabil că mâine vom cunoaște rezultatul”, a afirmat Călin Georgescu.

Procurorii DIICOT au multe date de analizat

În paralel, sunt informații noi despre dosarul penal in rem, deschis de DIICOT, pe data de 6 decembrie 2024, în legătură cu campania electorală a lui Călin Georgescu, după analiza documentelor desecretizate de serviciile de informații privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de președinte al României.

Parchetul General și ANAF fac și ele anchete pentru infracțiuni electorale și de spălare a banilor, în cazul finanțării campaniei electorale pentru candidatul independent Călin Georgescu.

În dosarul deschis la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în legătură cu campania lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din 2024, sursele Gândul au precizat că procurorii au de lucru intens, procedura fiind însă îngreunată de volumul mare de date care trebuie să fie analizate.

Dosarul deschis la DIICOT în 6 decembrie 2024 vizează săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic.

CITIȚI ȘI:

Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei lui Călin Georgescu / SURSE: DIICOT va deschide un dosar de siguranță națională

Călin Georgescu s-a AUTOSUSPENDAT de la Universitatea Pitești. Și-a luat concediu fără plată până în februarie

Înalta Curte ar urma să anunțe DECIZIA în dosarul anulării alegerilor. Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat în fața sediului ICCJ

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?