Incendii devastatoare în Grecia: Patru sate au fost evacuate
Patru sate din nord-vestul Peninsulei Peloponez, în apropiere de oraşul Patras, au fost evacuate sâmbătă de pompierii greci confruntaţi cu un incendiu de pădure major izbucnit pe fondul temperaturilor foarte ridicate.
95 de pompieri, 33 de camioane, patru avioane de stingere a incendiilor şi elicoptere au fost mobilizate pentru a lupta împotriva acestui incendiu în regiunea Zeria, potrivit pompierilor.
Autorităţile au trimis mesaje de alertă pe telefoanele mobile pentru a avertiza locuitorii cu privire la necesitatea evacuării satelor Zeria, Kamares, Achaias şi Labiri, notează France Presse.
Spitalele din Patras şi dintr-un oraş din apropiere, Aigio, au fost de asemenea alertate pentru a primi persoane rănite.
Autostrada din zona afectată, precum şi podul Rio-Antirio ce leagă Peloponez de Grecia continentală au fost închise circulaţiei, potrivit agenţiei de presă elene ANA.
Pădurile din Grecia sunt victime ale incendiilor în fiecare vară
Uscate de căldură, pădurile din Grecia sunt victime ale incendiilor în fiecare vară, alimentate de vânturi puternice, potrivit AFP.
Grecia se confruntă cu un nou val de căldură de vineri, cu temperaturi oscilând între 42 şi 44 de grade, potrivit serviciilor meteorologice elene.
Acum câteva zile, un incendiu a devastat Muntele Penteli din apropiere de capitala Atena.
În iulie 2018, 102 persoane au fost ucise în oraşul de coastă Mati, lângă Atena, cel mai grav bilanţ provocat de un incendiu în ţară