Prima pagină » Actualitate » UPDATE | Explozie și incendiu la generatorul spitalului Robănescu, după o pană de curent. Peste 100 de copii internați, duși la Spitalul ”Marie Curie”

UPDATE | Explozie și incendiu la generatorul spitalului Robănescu, după o pană de curent. Peste 100 de copii internați, duși la Spitalul ”Marie Curie”

Galerie Foto 6
Incendiu după explozia generatorului spitalului de copii Robănescu. Sursa - ISU București-Ilfov

Un incendiu a izbucnit, marți seară, în urma unei explozii la generatorul de curent al Centrului de Recuperare pentru Copii ”Nicolae Robănescu” din București, care s-a extins și a cuprins două mașini din curtea unității sanitare. Spitalul a fost evacuat și cei peste 100 de copii internați au fost duși la Spitalul ”Marie Curie”. Generatorul a explodat după ce a funcționat mai bine de o oră, în urma unei pene de curent din zona spitalului, a anunțat Ministerul Sănătății.

UPDATE ora 00.20: Incendiul a afectat două mașini, transformatorul și izolația de pe fațada clădirii spitalului Robănescu, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.

După stingerea incendiului, în curtea spitalului vor rămâne pentru supraveghere două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autospecială cu azot și o ambulanță SMURD.

UPDATE ora 23.55: Premierul Marcel Ciolacu le-a mulțumit echipelor de intervenție de la ISU București-Ilfov și personalului medical din cele două spitale, care au intervenit ”cu promptitudine și profesionalism”.

”Mulțumesc personalului medical și unităților de intervenție pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă în această seară în cazul exploziei urmate de incendiu, de la Centrul Clinic de Recuperare „Dr. Nicolae Robănescu”. Cel mai important este că toți copiii și personalul medical sunt acum în siguranță, fiind transferați la Spitalul Clinic de Urgență «Marie S. Curie», a scris premierul, pe Facebook.

Marcel Ciolacu va merge miercuri, la ora 09.00, la Spitalul de Copii ”Marie Curie”, pentru a vedea care este starea copiilor transferați de la Centrul de Recuperare ”Nicolae Robănescu”.

UPDATE ora 23.45: Incendiul a fost stins. Pompierii au verificat toate spațiile spitalului, nefiind găsite persoane rămase în interior, a precizat ISU București-Ilfov.

UPDATE ora 23.25: Incendiul a fost localizat, a anunțat ISU.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, incendiul s-a manifestat cu flacără violentă și degajari de fum, pompierii intervenind pentru localizarea acestuia și limitarea propagării la spital.

Centrul de Recuperare pentru Copii ”Nicolae Robănescu” a fost evacuat, iar cei 110 copii internați au fost transferați la Spitalul ”Marie Curie”.

Pentru stingerea incendiului au fost trimise opt autospeciale cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj de descarcerare, precum și detașamentul special de salvatori, CBRN, o autospecială cu azot și două ambulante SMURD.

Ministerul Sănătății a anunțat că în urma exploziei generatorului de la spitalul de copii Robănescu, urmată de incendiu, nu s-au înregistrat victime.

”Toți cei 110 de copii au fost transferați în siguranță la Spitalul Marie Curie, aflat în apropiere. În momentul de față, toți copiii sunt repartizați pe secții”, a precizat Ministerul Sănătății.

Generatorul a luat foc după ce a funcționat o oră, din cauza unei pene de curent

Explozia, urmată de incendiu, s-a produs după ce generatorul a funcționat mai bine de o oră, în urma unei pene de curent din zona Centrului de Recuperare pentru Copii ”Nicolae Robănescu”.

”În momentul revenirii energiei electrice în rețea, transformatorul a explodat, provocând incendierea a două mașini din apropiere.

Personalul a luat imediat măsuri pentru oprirea instalațiilor de gaze din incinta spitalului și a procedat la evacuarea în siguranță a copiilor internați, a aparținătorilor acestora. Operațiunea s-a desfășurat sub coordonarea directorului medical dr. Andrada Mirea, care era de gardă în momentul respectiv”, a precizat sursa citată.

Ministrul Sănătății a adăugat că este în legătură permanenta cu conducerile celor două spitale, pentru asigurarea transferului în siguranță al pacienților la Spitalul ”Marie Curie”, care a alocat resurse suplimentare în zona de primiri urgențe, până la rezolvarea situației.

Sursa foto: ISU București-Ilfov / Facebook Bogdan Daradan

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit