Incendiu în Regie, într-un cămin al Politehnicii. De la ce a pornit focul?
Un incendiu a avut loc duminică dimineață într-un cămin al Politehnicii București. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
„Incendiul s-a produs într-o cameră a căminului P22 din Splaiul Independenței, pe o suprafață de 10 mp. Au fost luate măsuri pentru stingerea incendiului și pentru a limita propagarea. De asemenea, menționăm că fumul rezultat în urma arderii s-a propagat și la nivelul holului de acces către camere. Nu au fost persoane rănite, iar incendiul a fost localizat în aproximativ 10 minute. La caz au fost alertate cinci autospeciale de stingere, șase ambulanțe SMURD, o autoscară. În jurul orei 12, incendiul a fost stins”, a transmis purtătorul de cuvânt locotenent-colonel Daniel Vasile.
Studenții contrazic varianta Politehnicii
La rândul lui, biroul de presă al Politehnicii București a confirmat incidentul și spune că probabil cauza focului a fost un aparat electrocasnic vechi folosit de studenți, notează Edupedu.
Pe de altă parte, studenții de la Universitatea Politehnica București cazați în căminele din Regie contrazic conducerea Politehnicii și susțin că de vină sunt instalațiile electrice.