Prima pagină » Actualitate » INCENDIU într-o parcare din Ploiești. Trei autoturisme au fost afectate de flăcări

INCENDIU într-o parcare din Ploiești. Trei autoturisme au fost afectate de flăcări

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un autoturism aflat într-o parcare din Ploiești, iar flăcările s-au extins rapid și la alte mașini parcate.

Focul a mistuit aproape complet o mașină și a afectat alte două autoturisme. Locatarii din zona au încercat să stingă incendiul, în timp ce au sunat la 112.

Incendiul a izbucnit pe strada Carol Davila, unde pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare si o ambulanță SMURD. Au fost afectate trei autoturisme parcate, dar din fericire, nu au fost înregistrate victime.

A fost afectat un autoturism în proporție de 80%, un altul la nivelul caroseriei, iar cel de-al treilea, un auto electric, au fost afectate elementele din plastic. Cauza probabilă de incendiu ar fi fost un scurtcircuit electric la unul dintre autoturisme.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani