Prima pagină » Actualitate » Incendiu într-un bloc din Sfântu Gheorghe. Toți locatarii au fost evacuați. Două persoane au ajuns la spital

Incendiu într-un bloc din Sfântu Gheorghe. Toți locatarii au fost evacuați. Două persoane au ajuns la spital

Un incendiu a izbucnit sâmbătă într-un bloc din Sfântu Gheorghe. 14 persoane, printre care şi un copil de aproximativ 1 an, au fost evacuate. Două persoane fost transportate la spital.

Pompierii militari covăsneni au fost chemați să întervină la un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un apartament situat la parterul unui bloc din Sfântu Gheorghe.

Incendiul s-a manifestat violent, inundând cu un fum dens casa scării.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, concomitent cu evacuarea tuturor locatarilor din blocul de locuinţe.

Un număr de 14 persoane au fost evacuate de către echipajele de căutare-salvare, printre acestea aflându-se și un copil de aproximativ 1 an.

Două persoane au fost transportate la spital de echipajul SMURD ca urmare a expunerii la monoxid de carbon şi cu atac de panică.

Nicio persoană nu a suferit arsuri.

Incendiul a fost stins în mai puţin de o oră, iar cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și