INCENDIU izbucnit într-un bloc din Slatina. Mai mulți locatari, inclusiv un bebeluș, au fost evacuați pe geam
Pompierii Detașamentului Slatina, județul Olt, au intervenit miercuri după-amiază, la un bloc de pe strada Prelungirea Tunari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la materiale depozitate pe casa scării. Salvatorii au acționat cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru intervenție la înălțime.
La sosirea echipajelor, ardeau cu flacără deschisă și degajări mari de fum, obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn și alte materiale combustibile, depozitate la parterul imobilului.
Concomitent cu misiunea pentru stingerea incendiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, care au verificat toate apartamentele și au evacuat zece persoane.
Cu ajutorul autospecialei pentru intervenție la înălțime, au fost evacuați de la etajul 3, un sugar în vârstă de 9 luni și tatăl acestuia, casa scării fiind inundată cu fum.
De asemenea, cu ajutorul scării culisante, au fost evacuați alți doi adulți și cinci animale de companie (câini), dintr-un apartament situat la etajul 1.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind distruse materialele depozitate pe casa scării și afectați pereții blocului.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul.