FOTO-VIDEO | Incendiu la Mănăstirea Nucet din județul Dâmbovița. Flăcările au cuprins acoperișul chiliilor, pe o suprafață de aproximativ 500 mp
Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Mănăstirea Nucet, din județul Dâmbovița. În momentul sosirii primelor echipaje de pompieri, incendiul se manifesta la acoperișul chiliilor pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime că urmare a incendiului, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor paraclisul mănăstirii construit din lemn, care se afla lipit de chiliile mănăstirii.
În urma apelului la 112, la fața locului au fost mobilizate forțe de la mai multe subunități, care au intervenit cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar pentru asigurarea operațiunilor de intervenție au acționat și trei ambulanțe, una SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dâmbovița.
Alimentarea cu apă a autospecialelor s-a realizat și de la un hidrant din zonă, dar și din fântâna aflată în curtea mănăstirii. Concomitent cu operațiunile de stingere a fost asigurată și evacuarea bunurilor din interiorul chiliilor.
Vă recomandăm și:
- Stejarul lui Arsenie Boca a căzut din senin. Fusese plantat de el, la absolvirea liceului din Brad ca şef de promoţie. „Îl botezaserăm Gorunul lui Zian“
- Un bătrân din Constanța, supărat pe starețul Mănăstirii Izvorul Tămăduirii, a incendiat anexa lăcașului de cult: Mi-a promis că mă ține până la moarte. Acum, o să stau la pușcărie sau la spital
- Misterele mănăstirii în care n-au slujit niciodată preoții. Cum a fost dat de gol criminalul lui Dumitru, elevul ucis și jefuit în uniformă școlară, în apropierea lăcășului de cult