Incendiu la o locuinţă din Vaslui. Un bărbat a murit
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o locuinţă din orașul Negreşti. În interiorul casei, pompierii au găsit corpul carbonizat al unui bărbat, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
„Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vaslui au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Parpanița, Negrești.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată. În interiorul locuinței, pompierii au găsit corpul carbonizat al unui bărbat în vârstă de aproximativ 38 ani.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost amplasarea unor materiale textile lângă o sobă fără acumulare de căldură.
Cercetarile sunt efectuate în continuare de instituțiile abilitate în acest sens.”
Explozie într-o clădire din Timișoara. Un bărbat a fost prins sub dărâmături
O explozie a avut loc, joi, într-o clădire din Timișoara, situată pe Strada Zăvoi. Un bărbat a fost prins sub dărâmături, ISU a intervenit de urgență pentru a-l salva.
Când au ajuns la fața locului, pompierii au stabilit că explozia s-a produs la un imobil aflat într-o curte comună și că un bărbat a rămas blocat sub dărâmături.
Pompierii au reușit să-l scoată pe bărbat și l-au predat conștient unui echipaj medical SAJ aflat la fața locului.
Potrivit ISU Timiș, pe Strada Zăvoi, unde a avut loc explozia, au fost prezenți 18 pompieri. Din primele informații, este vorba doar de o victimă, bărbatul prins sub dărâmături. Se fac cercetări pentru a se stabili cauza exactă a producerii deflagrației.