Incendiu la Spitalul Colentina. 8 pacienți au fost evacuați
Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, 19 decembrie, la Spitalul Colentina. Mai multe echipaje de salvatori ale ISU București Ilfov au intervenit de urgență.
Un incendiu a izbucnit la subsolul unei clădiri a Spitalului Colentina. În această dimineață, mai multe echipaje de salvatori ale ISU București Ilfov au intervenit de urgență. Incendiul ar fi pornit de la un boiler electric.
Echipajele de salvatori au intervenit imediat pentru stingerea incendiului. Opt persoane au fost evacuate, fără probleme medicale.
Incendiu produs într-o clădire a Spitalului Colentina
La fața locului au intervenit 10 autospeciale de stingere, 5 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 mașină de descarcerare, 1 autoscară și Grupul Special de Salvatori.
„În urma unui apel prin numarul unic 112, mai multe echipaje de salvatori ale ISU București Ilfov au fost alertate pentru a interveni în cazul unui incendiu produs într-o clădire a Spitalului Colentina din capitală.
La ajungerea pompierilor s-a constatat că arderea s-a manifestat la subsolul clădirii, la un boiler electric.
La acest moment incendiul este lichidat, procedându-se la ventilarea spațiilor inundate cu fum.
Preventiv, au fost evacuați 8 pacienți, fără probleme medicale.
Se intervine cu 10 autospeciale de stingere, 5 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 descarcerare, 1 autoscară și Grupul Special de Salvatori”, a transmis ISUBIF.
Vezi și INCENDIU în centrul Capitalei la o clădire veche din Piaţa Romană