INCENDIU pe un cargou în Portul Midia. Patru muncitori au ARS de vii

Publicat: 08 08. 2024, 18:10
Actualizat: 08 08. 2024, 18:14

This browser does not support the video element.

Un incendiu a izbucnit, joi, la un vapor aflat în şantierul naval Midia, judeţul Constanţa. Pompierii au ajuns la locul solicitării cu şase maşini de stingere şi echipaje SMURD, ulterior fiind trimise şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă şi o autospecială de stingere cu praf şi azot. Totodată, echipele de căutare intervin pentru a găsi patru persoane care ar putea fi surprinse în interior.

UPDATE: Patru muncitori au pierit în incendiu

Patru persoane au murit în incendiul izbucnit joi, 8 august, la compartimentul motor al unei nave aflată pentru reparaţii în Şantierul Naval Midia. Salvatorii au presupus că patru persoane se află în interior navei în flăcări și au recuperat două cadavre, apoi încă două o dată cu lichidarea flăcărilor.

Știrea inițială

Un  incendiu se manifestă în zona motoarelor la un cargou aflat în reparație. Din informațiile preliminare, în interior este posibil să fie persoane surprinse. La locul evenimentului au fost alocate 5 mașini de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport personal și victime multiple și 1 autoscară.

Accesul mijloacelor tehnice către locul interventiei se poate face pe cale terestră, ambarcațiunea aflându-se acostată la cheu. Dispozitivul de intervenție a fost suplimentat cu 1 Unitate de Terapie Intensiva Mobilă și 1 autospecială de stingere cu praf și azot comunică purtătorul de cuvânt ISU Constanța, locotenent Anamaria Stoica,

Misiunea este în dinamică.