Incendiu PUTERNIC în cartierul Obor din Capitală. Flăcările au cuprins un apartament

Publicat: 14 04. 2024, 10:12
Actualizat: 14 04. 2024, 11:06

This browser does not support the video element.

Un apartament a luat foc, duminică dimineață, într-un bloc din zona Obor. Locuința se află la etajul al treilea al imobilului. Chiar dacă locatarii erau în interior, din fericire, au reușit să iasă din clădire la timp.

Pompierii intervin cu opt autospeciale de stingere.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament la etajul 3, pe Bulevardul Gara Obor, sectorul 2, municipiul București.

La sosirea forțelor, incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă și cu degajări de fum, în interiorul apartamentului, cu extindere la fațada cladirii. Fumul s-a degajat pe casa scării și a pătruns în apartamentele locatarilor de la etajele superioare.

S-a procedat la evacuarea unor locatari prin exteriorul cladirii, folosind autoscara.

În acest moment sunt 3 persoane asistate medical la ambulanțele SMURD.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, 2 autospeciale de descarcerare şi 5 ambulanțe SMURD”, precizează ISU.

Casa scării a fost afectată de fum și de temperatura ridicată.

Până la acest moment, patru persoane au fost transportate la spital și alte cinci persoane sunt evaluate la locul intervenției.

Cei patru oameni care au avut nevopie de îngrijiri medicale în cadrul unor unități medicale din cauza expunerii la fum au fost transportați către Spitalul Pantelimon, Spitalul Floreasca și Spitalul Grigore Alexandrescu.

CITEȘTE ȘI:

Incendiu de proporții la un bloc din București. Două persoane au MURIT și 8 au fost rănite, printre care și un copil

Martorii la incendiul din Capitală, în urma căruia doi oameni au MURIT carbonizați: „Durere. Groază. Și mai ales frica de a nu se extinde și mai rău”

Iran bombardează ISRAEL cu peste 150 de rachete și 200 de drone înarmate. Erupe un nou conflict în Orientul Mijlociu