VIDEO | Incendiu puternic într-o piață din Braşov. Locuitorii din zonă au primit mesaj de avertizare prin RO-Alert

Publicat: 29 04. 2022, 23:25
Actualizat: 29 04. 2022, 23:33

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, într-o piaţă de haine second hand din Braşov. S-au înregistrat degajări mari de fum, iar pompierii le cer locuitorilor din zonă să ţină ferestrele închise.

„Incendiu în Bartolomeu în piaţa de haine second hand. Sunt degajări mari de fum, motiv pentru care solicitam închiderea ferestrelor pentru toate locuinţele din zona respectivă”, au transmis pompierii din Braşov.

De altfel, a fost transmis și un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert:

Sursa foto – Știrile Pro TV

La faţa locului s-au deplasat șapte autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD. Ulterior, în sprijinul pompierilor braşoveni au mai fost trimise trei autospeciale de stingere de la Inspectorate pentru Situații de Urgență din alte două județe, două de la ISU Covasna, una de la ISU Prahova), dar şi alte două de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), citați de stirileprotv.ro, incendiul a fost localizat, fiind afectată o suprafață de aproximativ 2.000 mp.

FOTO & VIDEO: ISU Brașov