Incendiu puternic la fabrica Moldomobila din Iași. Focul ar fi pornit de la SCÂNTEI provenite de la un dispozitiv de tăiere

Publicat: 09 11. 2024, 11:44
Sursă foto: ISU Iași

Un incendiu puternic a izbucnit la fabrica Moldomobila din Iași. La sosirea pompierilor ardeau aproximativ 300 mp în interiorul halei și 50 mp din acoperiș. Din fericire, clădirea a fost salvată.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit șase autospeciale, două autoplatforme pentru salvări de la înălțime și o autospecială pentru transportul persoanelor.

„Incendiu produs la deşeuri lemnoase în interiorul fabricii Moldomobila din municipiul Iasi, str Bucium. La locul solicitării acţionează şase autospeciale de stingere, două autoplatformă pentru salvări de la înălţime, o ambulanţă de prim ajutor calificat, o autospecială pentru transportul persoanelor”, a transmis, sâmbătă, ISU Iaşi.

Pompierii au precizat că incendiul este localizat şi se lucrează pentru stingere.

„La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu flacără şi degajari de fum în interiorul halei pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp. În urma incendiului au ars aproximativ 50 mp din acoperişul tip terasă cu învelitoarea bitumoasă şi diverse deşeuri, lacuri şi solvenţi. A fost salvată clădirea în suprafaţă de aproximativ 70.000 mp”, a transmis ISU Iaşi.

Cauza probabilă de producere a incendiului au fost scânteile mecanice produse de dispozitivul de tăiere, căzute pe elementele combustibile din imediata apropiere.

CITEȘTE ȘI:

Un incendiu violent a mistuit un parc auto din 2Mai. Flăcările au cuprins cisternele de bitum. Pompierii au reușit să stingă focul

Imaginile dezastrului din Mehedinți care a blocat circulația feroviară. Cum s-au împrăștiat pe calea ferată CISTERNELE încărcate cu benzină

Alertă EXTREMĂ. Incendiu devastator în Voluntari, Ilfov. Un depozit este MISTUIT de flăcări. Șoferii sunt rugați să evite zona

Urmărire ca-n filme la Galați. Șoferul unei mașini SUSPECTE, aflat sub influența drogurilor, ar fi acroșat intenționat, repetat autospeciala poliției

S-a finalizat ancheta accidentului aviatic în care a murit magnatul DAN PETRESCU. Investigația prezintă CAUZA principală, dar și detalii tulburătoare

INCENDIU puternic la un resort, cu mulți români, din Antalya. Aceștia au fost evacuați de urgență: „Au stat cu prosoapele pe ei până seara târziu”