Incendiu puternic la un depozit de produse alimentare din Cluj-Napoca – VIDEO
This browser does not support the video element.
Un incendiu de proporții a izbucnit la o hală pe Bulevardul Muncii din Cluj-Napoca. Pompierii au intervenit și încearcă să stingă flăcările. Primele informaţii arată că nu sunt victime.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 20:30, iar de atunci pompierii sunt la fața locului.
Echipajele de salvare au intervenit cu 3 autospeciale de stingere incendii, 1 TIR, un ofițer și 14 subofițeri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, incendiul se manifestă la o hală, de aproximativ 300 de metri pătraţi, de pe bulevardul Muncii din Cluj-Napoca, unde este un depozit de produse alimentare.
„Incendiu Hala aproximativ 300 mp pe bulevardul muncii, Cluj-Napoca, depozit de produse alimentare. Incendiu este localizat și se lucrează pentru lichidare. Nu sunt victime. ISU intervine cu 3 autospeciale de stingere, 1 TIR, total 1 ofițer și 14 subofiteri”, a transmis ISU Cluj.