Incendiu uriaș în Baia Mare! O femeie a murit și 50 de persoane au fost evacuate
O femeie a murit și aproape 50 de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un bloc din orașul Baia Mare.
O femeie a murit și zeci de persoane au fost evacuate în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Baia Mare, transmite Mediafax. Incidentul a avut loc în cartierul Vlad Țepeș în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un bloc din orașul Baia Mare.
Victima, o femeie de 80 de ani, a fost găsită decedată în apartamentul cuprins de flăcări.
La fața locului au intervenit două echipaje ale pompierilor și trei echipe medicale. Salvatorii au evacuat toate persoanele de pe scara blocului. Aproape 50 de persoane au ieșit din apartamente și așteaptă ca pompierii să-și termine misiunea.
Pagubele sunt însemnate. Cauza incendiului va fi stabilită la finalul misiunii.
BREAKING. Incendiu la Spitalul din Roman. A fost activat Planul Roșu de Intervenție (FOTO)
Un incendiu a izbucnit la Spitalul Municipal din Roman pe secția de Psihiatrie, în noapte de vineri spre sâmbătă. Patru persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon şi 17 pacienţi au fost transferaţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
Prin apel la 112, în jurul orei 02:55, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman din strada Speranței.La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu patru autospeciale de stingere și trei ambulanțe SMURD (2 EPA și 1 TIM) și voluntari din cadrul SVSU Roman. Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatura din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al clădirii P+1. Etajul clădirii era inundat de fum.Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați șapte pacienți de către personalul aflat pe locul de muncă”, se arată într-un comunicat ISU.