Încep tratamentele împotriva căpușelor în București. Unde vor avea loc primele acțiuni
Edilul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, luni, că de marți dimineață vor începe tratamentele pentru combaterea căpușelor din parcuri.
„Mâine dimineață începem primul tratament de combatere a căpușelor dintre cele patru programate anul acesta în București. Acțiunea debutează în parcuri, iar toate primăriile de sector au fost anunțate.
De asemenea, deratizarea e în desfășurare și suntem chiar înaintea programării, fiindcă timpul ne-a permis să facem și tratamente de deratizare exterioară. A avut loc deja un tratament de deratizare interioară în subsoluri, iar următorul va fi la toamnă”, a anunțat, luni, Nicușor Dan.
Edilul mai precizează că anul acesta, față de anul trecut, sunt fonduri necesare pentru dezinsecție și deratizare.
În ce parcuri vor debuta tratamentele
„Anul acesta suntem într-o situație mult mai bună decât cea din 2021: avem fondurile necesare și calendarul de lucru poate fi respectat”, mai precizează edilul Capitalei.
Reprezentanții companiei care desfășoară tratamentele au precizat pentru Gândul că acțiunile de marți se vor desfășura în parcurile Herăstrău, Tineretului și Circului. Tratamentele se vor aplica pe toate spațiile verzi din Capitală.