Începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale. Când are loc scrutinul
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că sâmbătă, 12 iunie, începe campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 27 iunie.
Campania electorală se încheie sâmbătă, 26 iunie, la ora 07:00.
Alegerile vor fi organizate în 36 de localități, dintre care șase orașe. În cadrul scrutinului vor fi aleși 35 de primari, iar într-o comună din județul Dâmbovița au loc alegeri pentru Consiliul Local.
Adevărul informează că, potrivit CNA, pe durata campaniei, „candidaţii şi reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi candidaţii independenţi, denumiţi în continuare competitori electorali, au acces gratuit la posturile de radio şi de televiziune, publice şi private (…) Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi competitorii electorali, respectând următoarele principii:
a) echitate — toţi candidaţii trebuie să aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului;
b) echilibru în prezentarea activităţilor de campanie ale competitorilor electorali;
c) corectitudine — toţi competitorii electorali să beneficieze de un tratament obiectiv şi echidistant”.
Guvernul a decis să permită organizarea de manifestări în campania electorală
Prin hotărârea privind prelungirea stării de alertă, Guvernul a decis că este permisă organizarea de manifestări electorale.
În localitățile în care se organizează alegeri sunt permise acțiuni electorale în aer liber cu 1.000 de participanți doar dacă aceștia sunt vaccinați și poartă mască, dacă sunt asigurați doi metri pătrați pentru fiecare participant și dacă rata de infectare cu SARS-CoV-2 nu depășește 3 la mie la nivel local.
De asemenea, liderii de partide pot să susțină candidații și să facă vizite în țară.
„La nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori se permit organizarea şi desfăşurarea în aer liber a evenimentelor/întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data de 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori”, se arată în Hotărârea de Guvern.
Lista completă cu localitățile în care se organizează alegeri parțiale poate fi consultată AICI.